Au reinceput lucrarile pe "drumul mortii" Botosani - Suceava - GALERIE FOTO

Lucrarile pe drumul national Botosani - Suceava au reinceput, luni dimineata. Angajatii firmei UMB Spedition au adus utilajele la balastiera aflata la granita dintre cele doua judete si au inceput sa puna indicatoarele catre municipiul Botosani.

De lucrarile de reabilitare a drumului dintre municipiile Suceava şi Botoşani se ocupă  UMB Spedition, care a câştigat licitaţia organizată, în 2012, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Valoarea contractului este de aproape 68 de milioane de lei pentru modernizarea a 39 de kilometri de drum naţional. Vor fi reabilitate 12 poduri şi construite 29 de noi podeţe urmând a fi amenajate şapte staţii de autobuz şi vor fi făcute 31 de parcări adiacente.

Lucrările de modernizare a drumului Suceava – Botoşani au început în toamna anului trecut, la Baisa, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a mai multor oficiali din cele două judeţe, iar la acea dată firma constructoare a adus la faţa locului sute de muncitori şi circa o sută de utilaje, însă după câteva zile şantierul a fost abandonat.

Drumul national Botosani - Suceava este cunoscut ca "drumul mortii", din cauza numeroaselor accidente mortale care s-au petrecut in ultimii ani.

In urma cu cateva zile, directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi, Ovidiu Laicu, a declarat ca daca nu vor fi intampinate probleme, investita va fi finalizata la finalul acestui an.























 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...