"Porni Luceafărul…" la ceas aniversar!

Anul acesta, la ceas aniversar, putem spune cu tărie că, Eminescu- poetul nepereche este îndrăgit de copii, pentru că aceștia nu-l uită niciodată. Memoria Luceafǎrului poeziei româneşti, nǎscut pe aceste meleaguri încǎrcate de istorie, rǎmâne vie în amintirea tuturor. Paşii poetului sunt "pretutindeni şi nicǎieri", dar, în sufletul copiilor, încolţeşte dorul de Eminescu.

Într-o societate în care primeazǎ alte valori decât cele autentice este necesarǎ organizarea unor activitǎţi care sǎ-i mobilizeze pe elevi în realizarea unor creaţii proprii, care sa vinǎ din sufletul lor curat. Necesitatea cunoaşterii operei marelui poet a devenit o prioritate. Sensibilizându-i pe elevi, îi introducem, de la o vârstǎ fragedǎ, în imensa şi inegalabila lume eminescianǎ.

Scopul principal al proiectului a fost sensibilizarea elevilor, încă de la o vârstă fragedă, cu privire la inegalabila lume eminesciană. Obiectivele specifice (dezvoltarea potenţialului artistic al elevilor în cadrul activităţilor extracurriculare; dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii creatoare; dezvoltarea gustului artistic, a sensibilitǎţii artistice) au fost atinse în totalitate.
             
La concurs au participat peste 980 de elevi şi 347 cadre didactice din ţară şi din judeţ. Lucrările copiilor au fost deosebit de sugestive, lucrate în tehnici diverse. Rezultatele obținute au fost demne de toată lauda. Având în vedere calitatea picturilor și a desenelor, ne-a fost destul de greu să stabilim lucrările câștigătoare. În cadrul comisiei, am hotărât acordarea următoarelor premii: Premiul I- 50 elevi, premiul al II-lea – 70 elevi, premiul al III-lea- 80 elevi, mențiuni- 80 elevi ( pentru primul nivel, clasele CP- a II-a ) și tot atâtea premii pentru nivelul al II-lea ( clasele a III-a – a IV-a). Durata desfășurării proiectului este noiembrie 2015- martie 2016, de aceea anunțăm colaboratorii noștri că diplomele și celelate materiale vor fi expediate până la finalul lunii martie.

Proiectul "Porni Luceafărul…", ediţia a X-a, coordonat de prof. înv. primar Orăşanu Daniela şi prof. înv. primar Amelia Corneanu, de la Şcoala Gimnazială  Nr. 7 Botoşani, a fost cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Naționale 2015, avizat de MECS cu nr. 26362/10.02.2015 - Anexa B, poziția 50 (avizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice nouă ani consecutiv).

Partenerii proiectului au fost I.S.J. Botoşani, C.C.D. Botoșani, Biblioteca "M. Eminescu" Botoșani, Asociația Învățătorilor din Județul Botoșani, şcoli din judeţ şi din alte 36  judeţe ale ţării, precum și Republica Moldova.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Frumusețea credinței și spectacolul naturii: Mănăstirea Vorona privită prin obiectivul aparatului de fotografiat! - FOTO

Tuesday, 11 August 2026

Când credința omului întâlnește splendoarea naturii. Maica Sofronia surprinde prin obiectivul aparatului de fotografiat secvențe ale trăirii care ne fac inima să tresalte de buc...

Nordul județului Botoșani, sub asediul ciorilor! - VIDEO

Tuesday, 11 August 2026

Peste 50% din producția de floarea-soarelui este deja afectată în unele sole, iar cultura nici măcar nu a ajuns la maturitate. Porumbul aflat încă în faza de lapte este și el at...

Biserica unei parohii din Botoșani a fost resfințită și a primit hramul Sfântului Efrem cel Nou

Tuesday, 11 August 2026

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Dolina, județul Botoșani, a fost resfințită duminică de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscop...