Asociaţia "Şansă pentru tine" alături de partenerii săi, Cartonajul SRL şi Primăria Băluşeni au încheiat proiectul "Dezvoltarea economiei sociale prin intermediul asociaţiei Şansa pentru tine". Având ca obiectiv dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, proiectul a însemnat sprijinirea grupurilor vulnerabile pentru integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii.
Concret, proiectul a constat şi în înfiinţarea a trei structuri de economie socială. Una dintre ele este Bio Lactana Bucovina, în care lucrează şase persoane ce se ocupă cu procesarea laptelui în smântână şi mozzarela, destinate consumatorilor individuali dar şi agenţilor economici activi în alimentaţia publică.
Cei şase angajaţi sunt părinţi singuri sau provin din familii cu mai mult de doi copii.Valoarea investiţiei în Bio Lactana Bucovina a fost de 3,28 de milioane de lei. Primarul comunei Băluşeni, Neculai Stratulat, a susţinut că investiţia a fost binevenită în comuna care este izolată, neavând ieşire la niciun drum judeţean sau naţional.
"Este un pas mic dar are un viitor măreţ. Prin acest proiect s-au rezolvat două probleme, una mai mică şi una mai mare. O dată, s-au angajat şase persoane. A doua problemă: acum se poate valorifica laptele oamenilor din comună", a susţinut primarul Stratulat.
Bio Cleaning Nord este o societate de prestări servicii profesionale de curăţenie şi întreţinere. 16 botoşăneni formează echipe ce pot face curăţenie industrială, în hale, hipermaketuri sau depozite, la sedii de firme, dar şi la domiciliile clienţilor şi la spaţii verzi. Interesant este faptul că produsele de curăţenie folosite sunt ecologice.
Anca Pâslaru, managerul Bio Cleaning Nord, a prezentat serviciile spălătoriei ecologice.
"Spălătoria noastră foloseşte doar apă şi solvenţi ecologici. Avem zece angajaţi din care şapte sunt din familii monoparentale. Toate aceste persoane au participat la cursuri, aveau şi experienţă. Spălătoria este pe Calea Naţională, după Bazar. Ofertele la care ne-am gândit includ şi gratuităţi, iar la covoare şi perdele avem reduceri de 20%. Şi pentru că se apropie Crăciunul, pentru toţi aceia care îl joacă pe Moş Crăciun, noi curăţăm gratis costumele de Moş Crăciun, aşa că vă aşteptăm", a declarat Anca Pâslaru.
Cea de-a treia structură de economie socială este Bio Nord Distribution, ce va activa în sfera serviciilor de vânzare şi distribuţie, în principal ca suport pentru Bio Lactana Bucovina dar va ajuta şi la realizarea de contracte pentru celelalte două entităţi de economie socială. Urmează ca toţi cei 23 de angajaţi şi managerii lor să-şi asigure prin muncă şi producţie salariile pentru următoarea perioadă.
Valoarea totală a proiectului
Dezvoltarea economiei sociale prin intermediul Asociaţiei Şansa pentru Tine, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Axa prioritară 6- Promovarea incluziunii sociale, DMI 6.1- Dezvoltarea economiei sociale, POS DRU 2007- 2013, a fost de 3.272.000 lei, din care 3.204.596,70 de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.