"Importator" de mașini, condamnat la închisoare cu suspendare!

Un dorohoian în vârstă de 37 de ani care importa mașini second-hand, pentru care a "uitat" să plătească impozitele, a fost condamnat, marți, de magistrații Tribunalul Botoșani la șase luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani și șase luni.

Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Constantin Culiceanu a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunii de "evaziune fiscală".

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2010, Constantin Culiceanu de 36 de ani, din Dorohoi, ar fi adus în ţară 50 de maşini second hand, pe care le-a vândut apoi altor persoane, omiţând să declare la Fisc veniturile obţinute.

Procurorii au stabilit că dorohoianul ar fi trebuit să achite în total 111.308 lei reprezentând TVA, dar şi 6.661 de lei drept impozit pe venit.

"Solutie: În temeiul art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracţiunea de evaziune fiscală, săvârşită prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în infracţiunea de evaziune fiscală, săvârşită prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în formă continuată. Condamnă pe inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile“ în formă continuată la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. Face aplicarea art.71 şi 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În temeiul art.81, 82 Cod penal şi art.71 alin. ultim Cod penal, dispune suspendarea pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe timp de 2 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei în situaţia săvârşirii din nou a unei infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare sau a neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, până la expirarea termenului de încercare. Admite în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani. În temeiul art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 111.308 lei, reprezentând TVA, suma de 45.304 lei accesorii, din care 28.608 lei dobânzi şi 16.696 lei penalităţi, calculate până la data de 10 noiembrie 2011, precum şi la plata dobânzilor şi penalităţilor aferente sumelor neachitate, calculate conform art.120 şi 1201 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, de la data de 10 noiembrie 2011 până la achitarea integrală a debitului. Constată că inculpatul a achitat în cursul judecăţii suma de 6861 lei, reprezentând impozit pe venit. În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, menţine măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr.244/P/2011 din 12 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, până la achitarea integrală a prejudiciului. În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, dispune comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia. În temeiul art.6 alin 1/1 din O.G. nr.75/2001, modificată, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei la D.G.F.P.J Botoşani, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, în vederea înscrierii în cazierul fiscal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru părţile civile. Pronunţată în şedinţa publică din 12 martie 2013",  se arată pe site-ul Tribunalului Botoșani.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!

Saturday, 6 June 2026

Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...

Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”

Saturday, 6 June 2026

Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...

Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!

Saturday, 6 June 2026

Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

-->