"Ia să nu îmi mai folosiţi numele în ziar!"

Sună telefonul în Redacţie. Număr privat. Îl lăsăm să se "consume" anonim, şi peste trei minute vine şi apelul cu număr la vedere.

-Bună ziua. Aveţi un articol pe Ştiri Botoşani...
-Bună ziua! Vă rog să vă recomandaţi!
-Nu contează cine sunt!
-Dacă doriţi să faceţi observaţii la un articol, este nevoie să vi le asumaţi.
-(iritată, cu ton arţăgos) Nu contează cine-s eu! Aveţi un articol unde aţi scris că o doamnă a câştigat un concurs. La celălalt, cu care a concurat, scrieţi că e fost director de bancă, la ea doar că a fost angajată la Finanţe. Da’ ce, ea a fost femeie de serviciu la Finanţe?!  

Îi atragem atenţia asupra tonului şi a faptului că, refuzând să se recomande, nu putem purta o discuţie civilizată. Nu aude, nu înţelege, nu vrea şi pace! Trânteşte telefonul.

După vreun sfert de oră sună telefonul. Număr privat. Bănuielile asupra apelantului se confirmă în următoarele secunde. Un glas mieros, calm, la capătul firului.

-Bună ziua, sunteţi Ştiri Botoşani? Vă rog, sunt X (nume complet, desigur), aş dori să vă spun că aţi publicat un articol şi nu aţi specificat ce funcţie am avut, doar la celălalt care a concurat, că e fost director de bancă.
-Şi de ce nu v-aţi recomandat mai devreme?

Nu se aştepta să nu îi iasă "mieroşenia", uită repede că fosta şi actuala funcţie impun un standard al civilizaţiei.
-Pentru că m-aţi enervat, de aia! Ce, eu am fost femeie de serviciu până acum? Am avut şi eu o funcţie acolo! De ce sunteţi discreţionari (sic!)?

Desigur, doamna nu e vreun fost director, dar nu contează! Vrea să se ştie că nu a fost femeie de serviciu. Nu ştim ce are cu femeia de serviciu, o meserie onorabilă şi, culmea, doamna tocmai a câştigat un concurs pentru un post de şef într-o instituţie care se ocupă de... măturătorii din oraş! Îi explicăm că noua funcţie impune un limbaj adecvat, o atitudine civilizată. Nu ascultă, nervozitatea doamnei capătă nuanţe tot mai grosiere.

-Ia să nu îmi mai folosiţi numele în niciun articol de acum!

Nu avem cum, din nou încercăm să îi spunem că a obţinut o funcţie de şef într-o instituţie publică, plătită din bani publici (plătită bine, cu aproape 3000 de lei lunar). Nu o interesează, nu mai avem dreptul de a-i publica numele în ziar! Şi trânteşte telefonul.

Vom încerca, pe cât posibil, să îi respectăm dorinţa. Cu menţiunea că, atunci când va obţine un post de femeie de serviciu, vom specifica, pentru liniştea doamnei: Concursul a fost câştigat de o fostă şefă a Urban Serv!

Spre onoarea tuturor măturătorilor şi răzbunarea femeilor de serviciu din lumea întreagă!

Aceste text este un pamflet, dar asemănarea cu personaje din viaţa reală nu este întâmplătoare! De aceea, ne permitem o sugestie: când organizaţi un concurs pe un post plătit cu mii de lei din banii publici, domnilor din administraţie, impuneţi şi o probă de bună cuviinţă!

(Redacţia)
 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean acuzat de moartea unui om, ajunge după opt ani și jumătate în fața instanței!

astăzi, 09:24

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului U.C.M., în vârstă de 51 de ani, din comuna Mihăileni, ...

O mașină cum alta nu prea mai vezi, ajunsă la RAR Botoșani: „S-a asigurat că această mașină nu se va mai întoarce în trafic” (Foto)

astăzi, 09:01

Adesea, angajații RAR sunt întrebați de ce inspectează întregul autovehicul atunci când proprietarul vine pentru verificarea tehnică necesară redobândirii certificatului d...

După Iftime și Bolojan, a venit rândul lui Rareș Bogdan să fie audiat ca martor la DNA Iași!

astăzi, 08:34

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a fost citat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, în dosarul ce îl vizează pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Politicianul a f...