"Este o enigmă pentru mulţi cum s-a efectuat rocada între spitalul din Darabani şi cel din Săveni"
Stiri Botosani Sunday, 17 April 2011 ActualitateDe ce s-a ajuns în situaţia în care se află în prezent Spitalul Orăşenesc Darabani?
Este o enigmă pentru mulţi cum s-a efectuat rocada între spitalul din Darabani şi cel din Săveni. Nu îţi trebuie multă minte ca să îţi dai seama că primarul din Săveni, Relu Târzioru, a tras nişte sfori pentru a împiedica transformarea spitalului din localitatea sa în cămin de bătrâni, iar noi i-am luat locul pe acea listă neagră cu 67 de spitale. Cu siguranţă Târzioru a fost ajutat de cineva de la nivel înalt. Sunt convins că a contat foarte mult şi faptul că Octavian Dumitru, liderul judeţean al Sindicatului Sanitas şi membru în Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani, este asistent medical pe secţia de Radiologie a Spitalului Orăşenesc Săveni. Dar nici spitalul din Săveni nu va avea viaţă lungă. S-a invocat faptul că oficialii de la Săveni s-au zbătut şi au salvat spitalul, iar noi nu. Dar să nu uităm că unitatea sanitară din Săveni a fost încă din data de 1 februarie pe lista spitalelor care vor fi transformate în cămine de bătrâni. În rest, s-au invocat tot felul de variante: că este vinovat Câmpanu, că este vinovat Strugaru ş.a. Acesta este viaţa politică din România.
Ce aţi greşit de când conduceţi Spitalul Orăşenesc Darabani?
(Se gândeşte mult) Nu cred că am ce să îmi reproşez. Consider că am luat nişte măsuri corecte. Am avut controale de la PSI, Sanepid şi am ieşit tot timpul bine, în comparaţie cu alte spitale din judeţ. Deznodământul tragic al spitalului nu a depins în mod direct de mine. Cred că acest verdict nedrept s-a dat la nivel înalt, şi nu a depins de noi, cei de la Darabani.
Aţi fost acuzat că sunteţi direct interesat de transformarea spitalului din Darabani în cămin de bătrâni. În acest caz, ar fi crescut veniturile personalului administrativ?
Am studiat legislaţia şi în acest caz, pentru că dacă nu se va reuşi procedura de comasare, ar fi păcat ca acest patrimoniu să se distrugă. Salariul viitorului director al centrului ar fi mai mic decât cel al directorului de spital, iar postul de director financiar-contabil dispare, Doina Caba fiind direct vizată în acest sens. Şi nu este obligatoriu ca eu să fiu viitorul director al căminului de bătrâni. Consiliul Local Darabani poate numi pe oricine. Sunt rezervat că se va face un astfel de centru pentru persoanele vârstnice la Darabani. Viitoarele cheltuieli de capital trebuie asigurate de către CL şi nu cred că autorităţile locale sunt pregătite pentru această investiţie. Ministerul Muncii asigură doar cheltuielile curente. Cine se va implica în acest caz va întâmpina foarte multe probleme.
Există un dosar cu viitorul personal al unui cămin de bătrâni de la Darabani?
S-a lansat această acuzaţie în şedinţa publică a Consiliului Local Darabani. Eu nu am scris nici un cuvânt referitor la înfiinţarea unui cămin de bătrâni la Darabani şi nu am cunoaştinţă să fi făcut cineva aşa ceva. Cine afirmă că acest dosar există, să vină să ni-l prezinte. E foarte simplu.
Credeţi că autorităţile locale au făcut tot ce depinde de ei pentru a preîntâmpina şi salva situaţia critică a Spitalului Orăşenesc?
Despre măsurile care s-au luat pentru a preîntâmpina această situaţie dificilă nu mă pot pronunţa, dar ce am văzut eu că s-a făcut pot să spun. Mi s-a reproşat faptul că sunt sluga primarului Burlacu. Poate nu este el cel mai competent primar, dar nu cred că poate fi acuzat că nu a fost de bună credinţă în acest caz. S-a vorbit că a participat la acea şedinţă la Mioveni, unde a cerut înfiinţarea unui azil la Darabani, dar este greşit. Acestea sunt doar acuze cu iz politic.Toţi primarii de acolo au cerut păstrarea spitalelor din localităţile lor. Se tot spune că cei de la Săveni au dormit pe treptele Ministerului Sănătăţii, iar noi nu am luat măsurile necesare. S-au făcut atâtea memorii, s-au întrunit Consiliile Locale, mai mult de atât ce puteam face? Am aşteptat metodologia de comasare, din moment ce eram pe lista spitalelor propuse pentru comasare.
În această situaţie tensionată, au apărut anumite disensiuni între dumneavoastră şi salariaţii spitalului, în care aţi fost acuzat de management defectuos şi lipsă de comunicare...
Din momentul în care am apărut pe acea listă, am fost mai mereu pe drumuri. Plecam la prima oră a zilei şi mă întorceam seara târziu de la Botoşani, Dorohoi sau Bucureşti. Din această cauză nu am reuşit să comunic foarte bine în această perioadă cu personalul medico-sanitar, deoarece am fost presaţi de timp şi a trebuit să întocmim toată documentaţia necesară comasării spitalului. Altfel nu am fi avut nici o şansă de salvare. Sunt acuzat că m-am luat de personalul spitalului. Am îndrăznit să le cer să respecte programul, am îndrăznit să le cer să facă gărzi, le-am atras atenţia în legătură cu ICM-ul. Nu am făcut decât să-i pun să muncească mai mult. Acuzaţia de prost management nu se justifică pentru că indicatorii vorbesc pentru mine.
Citeste interviul complet pe darabaneni.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici