"Da ce, noi suntem bugetari?!", spun directorii botosaneni ai companiilor de stat!

"Da ce, noi suntem bugetari?!", spun directorii botosaneni ai companiilor de stat!

 Maricel Georgescu, directorul societatii Apa Grup  

Unde-i lege nu-i tocmeala, dar e smecherie! Botosanenii care in acest an vor trece prin chinurile crizei economice, prin scaderea drastica a salariilor sau chiar concedieri, vor fi nevoiti sa priveasca neputinciosi catre concetatenii mai norocosi, care, desi primesc bani de la stat, nu intra in categoria "bugetarilor"!

Este vorba despre companiile de stat, care nu sunt considerate bugetare, desi beneficiaza de subventii de la bugetul de stat. Mai exact, sunt autonome din punct de vedere financiar, considerandu-se ca se autofinanteaza. Asta chiar daca aceste institutii figureaza ca unitati subordonate autoritatilor judetene sau locale, iar patron este statul. Mai mult, in AGA intra cei mai multi dintre consilierii locali sau judeteni, incasandu-se sume importante drept indemnizatii.

Cu toate acestea, personalul din companiile de stat nu va fi supus masurilor anuntate de Guvern. "Reducerea bugetului de salariu cu 25% nu se va aplica si companiilor de stat", declara Andreea Vass, consilier personal al premierului, fapt confirmat public si de presedintele Traian Basescu.

"Dar ce, noi suntem bugetari? Noi nu avem nicio treaba cu bugetul, ne-a dat cineva doi bani? Ce bani am primit noi de la stat? De aceea nu ar trebui sa fim bagati in aceeasi oala cu bugetarii, pentru ca noi suntem societate comerciala, traim din ce vindem. Mi se pare normal sa nu fim afectati de aceste reduceri salariale, nici nu se pune problema, cand noi facem productie, sa fim afectati", a declarat pentru Stiri Botosani Maricel Georgescu, directorul societatii Apa Grup. Asta chiar daca SC Apa Grup SA figureaza oficial drept unitate subordonata Consiliului Judetean.

La fel de categoric este si directorul SC Eltrans, unitate aflata in subordinea Consiliului Local Botosani.

"Eltransul este o societate comerciala, nu este o societate bugetata din bugetul statului. Primeste bani de la stat doar pentru serviciile prestate, dar majoritatea veniturilor sunt din activitati presatate de angajatii societatii. Eltrans nu este o institutie a statului unde toti banii sunt de la stat, ei doar ii cheltuie. Cele care isi produc veniturile nu au treaba cu bugetul statului, noi primim de la Consiliul Local o anumita suma de bani, dar asta pentru serviciile prestate, CL a acordat gratuitate unor categorii de persoane, pentru care noi ii transportam gratuit, dar ei ne platesc o anumita suma de bani", a spus Victor Ivanescu, directorul societatii Eltrans.

Cu toate acestea, expertii in economie sunt de alta parere: "Cand vine vorba despre beneficii salariale si subvenţii, toate aceste entitati sunt declarate ca fiind ale statului, dar cand se pune problema unor masuri de austeritate - reduceri de personal sau taieri de salarii - ele nu mai apartin sectorului public, ci apar ca autonome financiar, avand bugete proprii", a declarat pentru Adevarul economistul Mircea Cosea.

Conform aceluiasi cotidian, si analistul economic Ilie Serbanescu este de parere ca la firmele statului trebuie taiate salariile, dar "aici e o nebuloasa" intretinuta in mod special asa, pentru ca situatia sa fie neclara si lumea sa nu poata determina daca in aceste societati sunt sau nu bani publici".

"Noi nu suntem bugetari, nu conteaza cu cine avem contract, si firmele private au contract cu statul. Cu masurile Guvernului nu suntem afectati, dar noi vom fi afectati de neincasari pentru ca vor fi incasari mai mici, mai slabe", a precizat Gheorghe Pricopie, directorul societatii Urban Serv, institutie aflata de asemenea in subordinea Consiliului Local Botosani.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Urșii care intră în localități pot fi împușcați. Hrănirea lor, sancționată cu amenzi de până la 30.000 de lei!

astăzi, 18:16

Cei care vor hrăni urșii vor fi primi o amendă între 10.000 și 30.000 de lei. Hrănirea urşilor va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 10.000 şi 30.000 de lei, în baza un...

Botoșănean reținut de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de instanță!

astăzi, 17:00

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din com...

Botoșăneanul mort departe de casă a fost repatriat, când va fi înmormântat! (Foto)

astăzi, 15:31

Andrei Raul, tânărul de 38 de ani, care s-a stins din viață departe de locurile natale, de familie și prieteni, a fost repatriat. La aflarea tristei vești, sora acestuia a lansat un stri...