"Calaul" lui Avram Iancu, detasat la Finantele din Alba!
Stiri Botosani Friday, 18 March 2011 ActualitateDecizia a fost luată invocându-se faptul că fapta sa a adus atingere imaginii instituţiei. Csibi Barna este angajat al Direcţiei Finaţelor Publice a judeţului Harghita şi a fost cercetat de Comisia de Disciplină a instituţiei. El a semnat decizia de mutare la Abrud, pe o perioada de 6 luni, urmând ca luni să se prezinte la noul loc de muncă.
Coincidenţă sau nu, mutarea lui Csibi Barna exact la Abrud poate fi considerată chiar mai mult decât o ironie. Avram Iancu s-a născut în Munţii Apuseni într-o familie de moţi înstăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude domenial. Având o situaţie materială bună, a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la Liceul Piarist din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş, scrie Adevărul de Braşov.
Iubita "Crăişorului", o unguroaică din Abrud!
Iubita cu care a avut cea mai îndelungată relaţie a fost Johanna Farkas, cunoscută ca Háni, o tânără maghiară din Abrud. Tatăl Johannei Farkas locuia în Abrud, unde activa fie ca preot, fie ca avocat. Se numea Tamás Farkas şi era protestant de confesiune unitariană. Mama Johannei era de religie romano-catolică. Potrivit datinii, Háni a fost botezată în confesiunea mamei. Tânăra se născuse în 1834 şi era cu zece ani mai tânără decât Iancu.
O mărturie orală consemnată de Ioan Lupaş menţionează că Háni l-a salvat pe iubitul ei în cea mai periculoasă clipă din viaţa acestuia, în luna mai a anului 1848, când maiorul Hatvani intra pe neaşteptate în Abrud pentru a-l surprinde pe Iancu, care se afla în casa avocatului Tamás Farkas, tatăl Johannei. Aflând că trupele revoluţionare maghiare se apropie de oraş, Háni l-a înştiinţat pe Iancu, l-a rugat să plece numaidecât pentru a-şi salva viaţa şi l-a condus prin grădina din spatele casei. Astfel Iancu a părăsit Abrudul în ultima clipă şi s-a îndreptat spre Câmpeni, unde a organizat contraofensiva împotriva lui Hatvani.
Baza legală a mutării la Abrud
"Art. 3 lit. b), din Legea nr. 7/2004, republicată, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, stabileşte că, printre principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici se numără şi prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei publice. De asemenea, art. 7 din aceeasi Lege nr. 7/2004, "Loialitatea faţă de autorităţile şi instituţiile publice" dispune: (1) Funcţionarii publici au obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau institutţei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia", se arată în comunicatul ANAF.
Nu comentează, execută
Întrebat cum comentează decizia mutării sale la Abrud, Csibi Barna a declarat pentru Adevărul de Seară Braşov: "Conform legii nu am dreptul să comentez această decizie. Nu consider că există vreo legătură între evenimentele recente şi transferul meu. Funcţionar public fiind, înseamnă că este nevoie de recalificarea mea în acel loc şi mă supun acestei decizii".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Armata din Elveția, despre escortarea aeronavei în care se afla Nicușor Dan: A fost o operațiune standard, dar am profitat de ocazie să mulțumim României
Forțele Armate Elvețiene explică faptul că angajații serviciului civil de control al traficului aerian au folosit ocazia unei misiuni obișnuite, de „live mission” a celor două avioa...
AJPIS Botoșani: Peste 35 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii decembrie 2025, des...
Ei sunt mereu acolo unde viața este în primejdie: Ne înclinăm în fața lor! - FOTO
Noaptea trecută, în timp ce mulți dintre noi eram la adăpost, ei erau afară. În vântul care sufla năprasnic, în frigul care îți taie respirația și în umezea...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.87 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici