"Boala Romaniei este birocratia excesiva" este de parere presedintele Consiliului Judetean Botosani!
Stiri Botosani Thursday, 10 June 2010 Actualitate"Saptamana trecuta am fost la Bucuresti pentru trei puncte pe care mi le-am asumat si mi-am propus sa fac tot ce-mi sta in putinta pentru a le debloca, pentru ca noi suntem intr-o asteptare inexplicabila. Mi-am propus sa deblochez proiectul privind Casa Ventura, pentru care asteptam de jumatate de an proiectul de finantare pe bani europeni, nu discutand cu ministrul, ci cu functionarii, care pentru un astfel de contract se ocupau vreo 3-4. Le-am pus direct intrebarea: ce va mai trebuie ca sa dati drumul la contract?, si mi-au cerut ceva de genul: un document sa nu fie pe orizontala, ci pe verticala sau pe cant, am cerut prin telefon de la Botosani sa ni se dea documentul asa cum il vor ei, l-au trimis si am inteles ca au dat contractul la avizare. Saptamana viitoare ma duc iar si nu ma intorc acasa fara contract", a declarat Mihai Tabuleac, presedintele CJ.
O alta problema punctuala pentru care s-a deplasat la Bucuresti atat presedintele Consiliului Judetean, cat si directorii societatii Apa Grup, a fost pentru a se debloca prin emiterea normelor metodologice referitoare la suportarea de catre stat a TVA-ului aferent programului ISPA, in conditiile in care din cauza intarzierii platii TVA constructorii nu mai au forta economica sa inainteze, micsorand ritmul de executie a lucrarilor, amenintand autoritatile locale chiar cu incetarea lucrarilor.
"Am trimis si pe cei doi directori de la Apa Grup, directorul general si directorul tehnic sa picheteze acolo, si azi dimineata, in final, ne-au transmis ca s-a semnat ordinul acestor norme de catre domnul Vladescu, si i-am rugat sa nu plece, sa se intoarca la minister pentru ca finalul de fapt il reprezinta obtinerea unei copii dupa adresa prin care Ministerul de Finante trimite ordinul la Monitorul Oficial", a precizat Tabuleac.
Al treilea proiect al judetului Botosani, blocat de adminsitratia centrala, este investia sistemului integrat de management a deseurilor, unde se inregistreaza o intarziere foarte mare.
"Azi mi-au spus ca este rezolvata problema, am si documente in sensul acesta, iar cand s-au dus la Bucuresti, iar au gasit niste chichite, aici inca nu am reusit sa ajung la un deznodamant decisiv. Vrem neaptarat sa ne apucam de lucru, sa iesim in faza de santier ca, se vede treaba, din birou nu se obtine niciun fel de eficienta, mai ales ca e criza. Boala Romaniei este birocratia excesiva. Totdeauna am considerat ca asta reprezinta principalul motiv pentru faptul ca exista o criza destul de dureroasa", a conchis Mihai Tabuleac.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Andrei Dumiter, inclus de LPF în „11” ideal al etapei a V-a din SuperLigă!
Pentru evoluția pe care a avut-o, încununată și cu două goluri în poarta FCSB, atacantul Andrei Dumiter a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” i...
Un bebeluș diagnosticat cu malformații congenitale transferat de la Botoșani la București în sistem mixt! (Video)
Un nou-născut în vârstă de 8 zile, diagnosticat cu malformații congenitale și internat la Maternitatea Botoșani, a primit aviz pentru transfer la Spitalul Clinic de Urgență pentru C...
Mandatul primarului din Drăgușeni a încetat de drept, încă se află sub măsura controlului judiciar!
Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, domnul Nechita Eugen, începând cu...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.12 secunde