S-a întâmplat duminică, atunci când un ieşean din comuna Şipote a sunat la 112, reclamând că i-a dispărut maşina din curtea locuinţei.
Poliţiştii sosiţi la domiciliul ieşeanului au constatat însă că tânărul care a furat maşina intrase şi în magazinul pe care acesta îl avea în curtea locuinţei, de unde furase patru sticle cu băuturi alcoolice precum şi suma de 200 de lei.
Poliţiştii de la Secţia Rurală Hârlău l-au identificat pe tânăr: un botoşănean de 28 de ani din Hlipiceni, în curtea căruia de altfel au şi găsit maşina ieşeanului. Atât autoturismul cât şi bunurile şi banii furaţi din magazin au fost recuperaţi de poliţişti şi predaţi păgubitului.
Cât despre tânărul botoşănean, acesta s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat- băuturile şi banii, furtul în scop de folosinţă- autoturismul, dar şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dat fiind că nu deţinea permis de conducere.
"Aventurile" penale ale unui botoşănean în judeţul Iaşi
Stiri Botosani Monday, 12 June 2017 ActualitateCum să pleci de acasă, din Hlipiceni, să spargi un magazin din Hârlău, să furi şi o maşină şi să te întorci acasă cu ea? Un botoşănean a încercat şi a demonstrat că se poate.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
În Arestul Poliției după ce a furat bani și un telefon mobil!
Calcat de hoti!
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!
Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...
O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!
Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.76 secunde