În urmă cu 30 de ani, apărea la Paris o carte care a devenit rapid un best-seller. Ea se numea "AceÅŸti nebuni care ne conduc" ÅŸi se referea la tulburările psihice ale mai multor conducători, plecând din istoria veche până în zilele noastre. Reluând tema, în urmă cu câÅ£iva ani, în România, Paul Åžtefănescu a publicat un volum intitulat "Nebunii" istoriei - mari bolnavi, mari conducători de stat". Autorul sus citat scria: "După ce ÅŸtiinÅ£a, tehnologia ÅŸi capacităţile de producÅ£ie au fost capabile să pună la dispoziÅ£ia marilor puteri arme de nimicire în masă..., ÅŸefii acestor state vor fi puÅŸi în situaÅ£ia de a lua o decizie de o gravitate extremă pentru o mare parte a populaÅ£ie globului. Sunt ei capabili, prin capacitatea ÅŸi echilibrul lor mintal, de a face faţă unor momente de cumpănă a istoriei?".
DeÅŸi a debutat în politică cu o sănătate de fier, Hitler, care nu bea, nu fuma ÅŸi a devenit vegetarian, a început să sufere după 1938 de spasme ale colonului ÅŸi de dureri de cap care-l torturau destul de des. Doctorul său Theo Morrell, (care se remarcase mai ales prin descoperirea unui praf contra păduchilor ÅŸi a puricilor) îi administra celebrului său bolnav niÅŸte pilule preparate de el. O analiză a acestor pilule a arătat că erau compuse dintr-un amestec periculos de stricnină ÅŸi beladonă (mătrăgună - n.r.). Este adevărat că beladona îi calma spasmele colonului, dar avea, neîndoielnic, ÅŸi o acÅ£iune de dezorganizare a activităţii cerebrale, iar stricnina era un stimulent exagerat al reflexelor. Doza maximă indicată era de nouă pilule pe zi, dar Hitler lua, din proprie iniÅ£iativă, până la 20 de pilule.
Ca o consecinţă, după un timp a fost apucat de un tremor convulsiv şi piciorul drept a paralizat temporar. Trei medici renumiţi din epocă au fost consultaţi, iar aceştia l-au acuzat pe doctorul Morrell că l-ar fi otrăvit pe Hitler "din incompetenţă".
Înaltul lider nazist Martin Borman, apropiat lui Hitler ÅŸi protector al doctorului Morrell a intervenit ÅŸi a fabricat un certificat în care era atestată "totala lipsă de nocivitate a medicamentului". Cei trei medici care semnalaseră corect primejdia au fost ÅŸterÅŸi de pe lista medicilor cu drept de liberă practică.
Un alt elocvent exemplu ne este oferit de starea sănătăţii celor care, la 11 februarie 1945, la Yalta, au semnalat o înÅ£elegere în care s-au negociat frontiere, sfere de influenţă ÅŸi anexare de teritorii, fără a se Å£ine seama de dorinÅ£ele celor care le locuiau.
PreÅŸedintele american Roosevelt era bolnav de hipertensiune, insuficienţă cardiacă ÅŸi arterioscleroză, fiind sub tratament cronic cu tonice cardiace, diuretice ÅŸi anticoagulante. În august 1944 a făcut ÅŸi un infarct, fiind tratat ÅŸi cu analgezice puternice. În ciuda tratamentului, în noiembrie 1944 medicii săi înregistrau valori ale tensiunii arteriale de 25/15 în poziÅ£ia culcat. În această stare, deosebit de gravă, a luat decizia de a participa la întâlnirea de la Yalta. Acolo, unde s-au luat decizii importante pentru soarta planetei, s-a prezentat, după cum mărturisea lordul Moran, medicul lui Churchill: "un om foarte bolnav, prezentând toate simptomele arteriosclerozei cerebrale într-un stadiu destul de avansat, ce nu-i lăsa de trăit mai mult de câteva luni de viaţă".
Se pare că atât Stalin, cât ÅŸi Churchill au profitat de boala de care suferea Roosevelt, care a decedat în urma unei masive hemoragii cerebrale, la 63 de ani, pe 12 aprilie 1945.
Tot de la doctorul Moran aflăm că Churchill a suferit de angină pectorală ÅŸi arterioscleroză, dar a continuat activitatea cu o energie proverbială. Începând din 1947 i s-au administrat medicamente capabile să-i fluidifice sângele. Cu toate acestea, a suferit mai multe hemoragii cerebrale, cea de-a treia determinându-l să demisioneze din funcÅ£ia de prim-ministru, în 1955. Decesul s-a produs abia după al cincilea atac, în 1960.
Despre cel de-al treilea actor al întâlnirii de la Yalta, losif Visarionovici Stalin, se cunoaÅŸte foarte puÅ£in referitor la maladiile din timpul vieÅ£ii, deoarece informaÅ£iile erau blocate. Se ÅŸtie totuÅŸi că spre sfârÅŸitul vieÅ£ii (a murit în 1953) a suferit de hipertensiune, infarct miocardic ÅŸi arterioscleroză avansată. La acestea s-a adăugat un delir de persecuÅ£ie, care l-a determinat să facă proces public medicilor care l-au îngrijit, sub pretext că ar fi vrut să-l suprime.
(prof. univ. dr. Ostin C. MUNGIU, Ziarul Lumina)
