Putin: Sper să nu fiu nevoit să trimit armata rusă în Ucraina. Nu îmi este frică de NATO. Reacţia preşedintelui Traian Băsescu

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că "speră foarte mult" să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina. Putin a declarat că singura soluţie pentru puterea de la Kiev este "dialogul" şi nu folosirea forţei, care duce ţara spre "haos". Vladimir Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

Preşedintele Traian Băsescu solicită Federaţiei Ruse, joi, într-o declaraţie referitoare la afirmaţiile făcute de preşedintele Vladimir Putin pe 17 aprilie, să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale şi să contribuie la stabilizarea situaţiei din regiune.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu-i este frică de NATO, răspunzând comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianţa Nord-Atlantică drept o "tumoare canceroasă" în creştere.

"Nu ne este frică. Mie nu mi-e frică şi nu trebuie să-i fie frică nimănui", a declarat Putin, răspunzând unei întrebări adresate de către jurnalistul Dmitri Kiselev, în cursul sesiunii televizate de întrebări.

"Putem să le înăbuşim cu toţii, de ce vă este frică?", a adăugat preşedintele.

"Blocul NATO se dezvoltă ca o tumoare canceroasă", a declarat anterior Dmitri Kiselev, invitându-l pe Putin să-şi spună părerea pe această temă.

Jurnalistul, animator al unei emisiuni duminicale care are un ton puternic antioccidental pe postul public rus, a fost numit în decembrie, de către Putin, la conducerea unei noi entităţi a audiovizualului rus extern.

În martie, când criza ucraineană s-a transformat într-o confruntare geopolitică Est-Vest, el a subliniat, pe post, că Rusia rămâne "singura ţară din lume capabilă să transforme Statele Unite în cenuşă radioactivă".

Kiselev se află, din martie, pe lista cu ruşi vizaţi de sancţiuni a Uniunii Europene - după alipirea la Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea -, în calitate de "figură-cheie a propagandei guvernamentale".

"Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a declarat el în cadrul sesiunii televizate de întrebări şi răspunsuri.
Mediafax.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...