Pupături și îmbrățișări la înmânarea cheilor pentru microbuzele școlare-FOTO

Primarii celor 11 comune din județul Botoșani care au primit microbuze pentru transportul elevilor au intrat, joi, în posesia mașinilor, cheile fiindu-le înmânate de către primul-ministru Victor Ponta.

Premierul a spus că până la sfârșitul acestui an vor ajunge la Botoșani microbuzele și pentru celelalte administrații publice locale care au solicitat astfel de mijloace de transport.

După ce au intrat în posesia cheilor, mai mulți primari au ținut să îl pupe pe Victor Ponta.

“Mă bucur foarte mult că putem să dăm astăzi cele 11 microbuze. Important este că toți cei care au solicitat microbuze le vor primi în cursul acestui an. Dumneavoastră, primarii, știți foarte bine cât este de important pentru copii să aibă mijloace de transport. Cei mai mulți nu aveați mijloace de transport sau erau învechite. Vom reuși să dăm toate cele 1.254 de microbuze, în toată țara. Copiii mergeau pe jos și ajungeau foarte greu la școală și mă bucur că am reușit să facem acest lucru", a afirmat premierul.













Sunt 11 microbuze care se repartizeaza astazi, 2 microbuze au fost deja repartizate la Bucuresti in iulie, in prima transa, in Piata Victoriei. Mai sunt 18 microbuze care sunt acum pe linia de fabricatie si pe care urmeaza sa le primiti in perioada imediat urmatoare, a precizat și Liviu Dragnea.

Microbuzele fac parte din lotul de 600 de autovehicule achizitionate de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice in urma procedurii lansate la sfarsitul anului trecut, contractul fiind semnat in luna martie a.c.

Primele 100 au fost repartizate in luna iulie, celelalte 500 de microbuze fiind livrate esalonat, in urmatoarele saptamani. Pretul de achizitie unitar platit de MDRAP a fost de 21.200 euro fara TVA, iar finantarea provine din vanzarea de certificate verzi, conform OG 12/2013.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean acuzat de moartea unui om, ajunge după opt ani și jumătate în fața instanței!

astăzi, 09:24

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului U.C.M., în vârstă de 51 de ani, din comuna Mihăileni, ...

O mașină cum alta nu prea mai vezi, ajunsă la RAR Botoșani: „S-a asigurat că această mașină nu se va mai întoarce în trafic” (Foto)

astăzi, 09:01

Adesea, angajații RAR sunt întrebați de ce inspectează întregul autovehicul atunci când proprietarul vine pentru verificarea tehnică necesară redobândirii certificatului d...

După Iftime și Bolojan, a venit rândul lui Rareș Bogdan să fie audiat ca martor la DNA Iași!

astăzi, 08:34

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a fost citat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, în dosarul ce îl vizează pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Politicianul a f...