Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis menținerea, pentru încă 30 de zile, a suspendării activității în punctul de trecere a frontierei din Rădăuți-Prut, județul Botoșani.
Potrivit articolului 37 din Hotărârea 58 din 10 decembrie a.c., privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie, 11 puncte de trecere a graniței române se mențin închise, total sau parțial.
„Se propune menţinerea închiderii temporare, totale sau parţiale, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
40.1 la frontiera româno-ungară: Carei, judeţul Satu Mare.
40.2 la frontiera româno-bulgară:
a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa;
c) Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).
40.3 la frontiera româno-ucraineană: Isaccea, judeţul Tulcea (cu excepţia traficului de marfă).
40.4 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
40.5 la frontiera româno-sârbă:
a) Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
b) Vălcani, judeţul Timiş;
c) Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş - feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
d) Lunga, judeţul Timiş;
e) Foeni, judeţul Timiş”, se arată în decizia adoptată de CNSU.