PSD Botoşani iese la atac cu un nou sondaj!

După ce în cursul zilei de luni, PSD-iştii au prezentat rezultatele unui sondaj de opinie făcut la începutul lunii octombrie, privind notorietatea politicienilor locali, marţi au făcut publice rezultatele unui nou sondaj privind intenţia de vot a botoşănenilor pentru Parlamentul European.

"Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, Partidul Social Democrat ar obține 40,5% din voturile locuitorilor municipiului Botoșani cu vârsta peste 18 ani, conform unui sondaj realizat de societatea Piar Media.

Pe locul doi s-ar clasa PNL cu 23,5%, urmat de PDL cu 16,5%. Pe locul patru, la mare distanță, s-ar clasa PRM cu 5,9%, în timp ce PP-DD ar ocupa a cincea poziție, cu 3,4%. Celelalte formațiuni ar obține scoruri sub marja de eroare, respectiv Forța Civică 2,7%, iar UDMR, PC și Mișcarea Populară cu 0,8%, în timp ce UNPR ar fi votat de doar 0,4% dintre cetățenii cu drept de vot din municipiul Botoșani.

În privința încrederii botoșănenilor în liderii politici naționali, primele trei poziții sunt ocupate de premierul Victor Ponta cu o cotă de 36,5% multă și foarte multă încredere, urmat de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, cu 32,9%, în timp ce președintele PNL, Crin Antonescu se bucură de încrederea a 30% dintre locuitorii din municipiu.

Următoarele două locuri sunt ocupate de vicepremierul Liviu Dragnea cu 13,6% și de fostul prim ministru Răzvan Ungureanu cu 13,2%.

Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu are o cotă de încredere de 10%, iar președintele Traian Băsescu 8,4%. Botoșănenii au cea mai mică încredere în Monica Macovei, cu 6,9% și în Elena Udrea cu 6,6%.

La capitolul notorietate, cei mai cunoscuți lideri politici naționali în rândul botoșănenilor sunt Victor Ponta (98,7%), Crin Antonescu (97,9%), Traian Băsescu (97,8%) și Elena Udrea (97,2%).

O cotă ridicată de încredere o are și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, acesta fiind cunoscut de 84,8% dintre locuitorii municipiului cu drept de vot. Pe următoarele poziții sunt fostul premier, Răzvan Ungureanu cu 76,4%, Monica Macovei cu 74,6% și vicepremierul Liviu Dragnea cu 67,8%.

Cea mai mică cotă de notorietate o are Cătălin Predoiu, care e cunoscut de mai puțin de jumătate dintre botoșăneni, respectiv 48,8%.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-10 octombrie, de societatea Piar Media, firma care a indicat corect rezultatele la toate alegerile din ultimii ani din județul Botoșani. Metoda de culegere a datelor a fost interviul la domiciliul respondenților.

Chestionarul a fost aplicat pe un eșantion de 900 de persoane, fiind reprezentativ pentru populația de peste 18 ani a municipiului Botoșani. Marja maximă de eroare a sondajului este de ±3,3%"

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoritățile infirmă existența unor cazuri de antrax în județul Botoșani. Precizări privind vaccinarea animalelor!

astăzi, 14:11

Potrivit unui comunicat transmis de Directia Sanitară Veterinară și  pentru Siguranța Alimentelor Botoșani, în urma verificărilor clinice și de laborator, NU s-a confirmat niciun caz...

Un copil care se naște în Iași are peste doi ani de viață în plus față de unul născut în Botoșani!

astăzi, 13:56

Diferențele sunt mari chiar între județele aceleiași regiuni, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Iașul a trecut de pragul de 78 de ani și se află &icir...

Accident cu două victime pe un drum din Botoșani: În mașină se aflau o femeie și trei copii!

astăzi, 13:30

Luni la amiază, o femeie în vârstă de 31 de ani și un copil de 10 ani au fost transportați la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Hilișeu-Horia, din ...