PS Nichifor Botoșăneanul a prezidat ședința preoților din Protopopiatul Dorohoi!

Luni, 8 decembrie, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Corlăteni, a avut loc ședința cu preoții din Protoieria Dorohoi. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială.

Ierarhul a fost întâmpinat cu pâine și sare de către tinerii și credincioșii parohiei, în frunte cu părintele paroh Constantin Berbeci. Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica parohială, alături de ierarh slujind un sobor din care au făcut parte părintele Petru Ciobanu, inspector eparhial, părintele Ionuț-Ștefan Apetrei, protopop de Dorohoi, și părintele Bogdan Ștefan Mihai, misionar protopopesc.

 

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Buzenche, slujitor al Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Smârdan, a fost hirotesit întru duhovnic. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a adresat un cuvânt de binecuvântare și încurajare, subliniind responsabilitatea slujirii și importanța lucrării pastorale în comunitățile parohiale.

Lucrările conferinței au debutat cu o scurtă intervenție a ierarhului, care și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul preoților din Protopopiatul Dorohoi și a formulat câteva repere introductive referitoare la tema întâlnirii.

În continuare, părintele profesor Teodor Cătălin Budacă a prezentat referatul „Meşteşugul călăuzirii duhovnicești. Exemple pastorale din îndrumarea duhovnicească a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria”, iar pe marginea textului s-au purtat discuții.

În partea a doua a întâlnirii, ierarhul a purtat un dialog cu preoții participanți în care s-a analizat situația fiecărei parohii în ceea ce privește stadiul lucrărilor de construcție ale  edificiilor bisericești aflate în desfășurare, s-a făcut o analiză a vizitelor și slujbelor arhierești, precum și a situației parohiilor din Protoieria Dorohoi, din punct de vedere al activităților și proiectelor misionar-pastorale și catehetice.

Conferința s-a încheiat cu discutarea unor aspecte administrative.

Sursa: Doxologia 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...