Angajații Casei Județene de Pensii Botoșani (CJP) au protestat și luni dimineața în fața instituției. Alături de aceștia au protestat și salariații Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
”La patru săptămâni de la declanșarea protestelor observăm o constantă nepăsare din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a Casei Naționale de Pensii Publice, a Guvernului României, cât și a decidenților politici în a se apleca asupra dolenațelor noastre. Toți acești decidenți nu realizează că implementarea mult așteptatei noi legi a pensiilor, nu se va putea realiza cu personal aflat la acest nivel ruținos de salarizare. În plus, observăm că structurile centrale ale altor instituții sau autorități au susținut formele de protest justificate ale salariaților din subordine, în timp ce în cazul nostru, cu excepția unui îndemn la răbdare, nu a existat niciun fel de dialog”, susțin reprezentanții salariaților din cadrul Casei Județene de Pensii Botoșani.
Angajații CJP Botoșani avertizează că ”ignorarea în continuare a funcționarilor publici din casele de pensii, va conduce la un blocaj în sistemul de pensii și la imposibilitatea încadrării în termenul stabilit pentru recalcularea drepturilor de pensie”.
În consecință, revendicările acestora vizează, în principal, alinierea, într-o primă etapă, a veniturilor salariale la nivelul celor de la Casa Națională de Pensii Publice, având în vedere că activitățile desfășurate la nivelul caselor teritoriale de pensii nu sunt mai puțin importante sau mai puțin complexe față de cele desfășurate la nivel central, eliminarea inechităților salariale atât în cadrul ”Administrației”, cât și față de celelalte familii ocupaționale și respectarea prevederilor legale din Codul Administrativ privind cariera funcționarilor publici.
”Există un sentiment de profundă nemulțumire, generat de salariul nemotivant, creșterea volumului de muncă, imposibilitatea recompensării muncii peste durata programului normal de lucru, practic nerecunoașterea importanței muncii noastre și a nivelului de specializare dobândit ân ani de zile”, susțin salariații CJP Botoșani.
Reprezentanții salariaților CJP Botoșani au precizat că în intervalul 8.00 - 10.00 au întrerupt activitatea, urmând ca ulterior să stabilească dacă radicalizează acțiunile de protest.
Vezi video AICI.