Proprietarii de câini din Botoșani vor putea să îi sterilizeze gratuit! Vezi ce pregătește municipalitatea

Executivul Primăriei Botoșani intenționează să modifice regulamentul privind gestionarea câinilor fără stăpân din municipiu, fiind deja întocmit un nou proiect de hotărâre în acest sens, ce urmează a fi supus dezbaterii publice timp de 30 de zile.

Una dintre prevederile noului regulament face referire la adopția câinilor comunitari de la padocul municipalității. Acest demers va fi gratuit.

De asemenea, dacă până acum o persoană care revendica un câine trebuia să achite costul capturării și sterilizării patrupedului, aceste costuri vor fi suportate de municipalitate. Noul regulament conține unele prevederi care îi privesc și pe proprietarii de câini.

“Intenționăm să facem o solicitare către cei care posedă câini să îi sterilizeze gratuit, ca urmare a unor programe derulate de Primărie, și dacă nu îi sterilizează să facă o informare o dată la câteva luni către Primărie cu privire la situația acelor cîini. Precum se știe, suntem alimentați cu câini pe străzi din curți și din localitățile învecinate. Nu avem jurisdicție asupra localităților învecinate, dar cel puțin în ceea ce privește câinii din curțile de pe raza municipiului Botoșani putem să punem o serie de restricții. Nu putem să punem amenzi sau taxe, pentru că ar încălca drepturile cetățenilor, sunt câinii lor, nu îi putem obliga, dar putem primi o informare și o centralizare, trebuie să avem o situație clară a recensământului câinilor", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

Totodată, noul regulament prevede şi posibilitatea delegării activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân.

“Putem face gestionarea proprie și delegarea de gestiune. Putem să păstrăm și DSPSA, dar să scoatem și la licitație dacă considerăm oportun", a adăugat viceprimarul.

În noul proiect de hotărâre, nu va mai exista prevederea privind eutanasierea câinilor după 14 zile de la capturare, în cazul în care nu sunt revendicați.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...