Proiectul Cornişa, întârziat cu aproape nouă luni! Vezi ce spune primarul despre termenul de finalizare!

Cel mai mare proiect al municipalităţii, proiectul Cornişa, a fost întârziat cu aproape nouă luni  din cauza greşelilor făcute de cei care au lucrat la proiectarea acestuia, susţine primarul Ovidiu Portariuc.

După ce firma Electroalfa, cea care a câştigat licitaţia, a început lucrările, cei de la Armată au cerut sistarea lor, pe motiv că nu a fost obţinut şi un aviz de la Ministerul Apărării Naţionale, necesar întrucât în imediat apropiere a parcului de agrement funcţionează o unitate militară specializată în comunicaţii.

Potrivit edilului-şef al municipiului, cei de la Armată au cerut o repoziţionare a obiectivelor din parcul de agrement.

“Eu am spus cu multă vreme în urmă că suntem nevoiţi să rezolvăm şi să dezamorsăm probleme rămase din urmă. Asta este una dintre probleme. Greşeli majore făcute în timpul pregătirii şi proiectării proiectului de la Cornişa. Este o situaţie care a trebuit rezolvată şi care a generat întârzieri. Au lipsit nişte avize, au fost nişte probleme legate de o sincronizare din partea armatei şi a cadastrului pe care au lucrat proiectanţii din Primărie. Am rezolvat această problemă chiar dacă au fost necesare numeroase întâlniri, discuţii, schimburi de adrese. Inclusiv modificarea proiectului prin rearanjarea obiectivelor astfel încât să nu producă niciun fel de neplăceri celor din vecinătate. În final s-a primit avizul şi s-a trecut la lucrările efective. Lucrările au fost întârziate aproximativ 8-9 luni de zile", a precizat Ovidiu Portariuc.

Primarul spune că vina pentru aceste greşeli nu poate fi aruncată doar în cârca unui singur om.

“Nu au sesizat anumite aspecte esenţiale, din punctul nostru de vedere. Probabil că există şi anumite scăpări din partea domnului arhitect-şef al oraşului, deşi el avea un cuvânt de spus în faza finală a avizării acestei documentaţii, dar vina aparţine în primul rând proiectanţilor, celor care au gândit iniţial proiectul fără a lua în calcul aceste variante. Noi am recuperat o parte din timpul pierdut cu aceste întârzieri necesare refacerii proiectului", a mai menţionat Ovidiu Portariuc.

Acesta a dat asigurări că termenul de finalizare a proiectului, respectiv decembrie 2015, va fi respectat de constructor, în perioada următoare urmând a demara acţiunea de plantare a copacilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...

O botoșăneancă a reușit un adevărat record: A fost în același timp rector, profesoară și studentă / Universitatea spune că ea și-a semnat din ”greșeală” diploma de licență!

astăzi, 11:36

În timp ce conducea universitatea, Gabriela Mihalache era și cadru didactic, dar a fost înmatriculată și ca studentă la una dintre facultăți – Balneofiziokinetoterapie și recu...