Proiect: Zi liberă nouă pregătită. Românii ar putea avea astfel 18 zile nelucrătoare pe an!

Ziua de 10 Mai, desemnată din 2021 prin lege ca Ziua Independenței Naționale, ar urma să fie declarată și zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform unui proiect analizat de Profit.ro.

Astfel, românii ar avea anual 18 zile nelucrătoare legale.

În prezent, potrivit Codului Muncii, în general românii beneficiază de 17 zile de sarbătoare legală în care nu se lucrează, astfel:

- 1 și 2 ianuarie;

- 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza;

 

- 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;

- 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;

- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;

- prima și a doua zi de Paști;

- 1 Mai;

- 1 Iunie;

- prima și a doua zi de Rusalii;

- Adormirea Maicii Domnului;

- 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel intâi chemat, Ocrotitorul României;

- 1 Decembrie;

- prima și a doua zi de Crăciun.

Acum este gândită și adăugarea în lege și a zilei de 10 Mai ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Codul Muncii stabilește faptul că zile în care nu se lucrează pot fi numai zilele de sărbatoare legală, cum ar fi: aniversarea unui eveniment istoric național, o sarbatoare religioasă sau zile cu o semnificație deosebită celebrate în mai multe țări.

Inițiatorii propunerii arată că ziua de 10 Mai se încadrează în noțiunea de sărbatoare legală, atât în sens juridic, cât și în sens comun, semantic, fiind o aniversare a unui eveniment istoric național de o importanță desosebita pentru România, sarbatorită în fiecare an în temeiul unui act normativ în vigoare, respectiv a Legii nr. 189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României.

Proclamarea Independenței de Stat a României de catre Camerele reunite ale Parlamentului României a avut loc la data de 9 mai 1877 iar legea a fost promulgată în ziua de 10 mai 1877, arată autorii proiectului.

De asemenea, ziua de 10 mai marchează și inceputul domniei regelui Carol I. La o zi dupa ce Mihail Kogălniceanu a citit Declarația în Parlament (9 mai), Carol I a semnat independența României față de lmperiul Otoman.

„Ziua de 10 Mai este o dată fundamentală în istoria modernă a României, având o triplă semnificație regală și națională între 1866 și 1947: sosirea principelui Carol I in 1866, proclamarea independenței de stat în 1877 și încoronarea ca regat în 1881. A fost sarbatorită ca Ziua Națională, simbolizțnd independența și modemizarea țării. Între1866 și 1947,10 Mai a fost celebrată drept Ziua Națională a României sau Ziua Regalității, simbolizand unitatea, independența și dinastia. După venirea comuniștilor la putere, sărbatoarea a fost interzisă, fiind înlocuiă de 23 August”, argumentează autorii proiectului.

Dacă va fi adoptată, românii vor beneficia astfel de 18 zile legale nelucrătoare în fiecare an.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prevenția salvează vieți: Măsuri anunțate la Botoșani împotriva traficului de persoane!

Tuesday, 14 July 2026

Anul trecut, 16 botoșăneni au fost salvați din situații de trafic de persoane. Dintre aceștia, doi erau minori și 14 adulți. Toți cei 16 au fost victime ale exploatării sexuale. Sunt cifre...

Un botoșănean va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava! - FOTO, VIDEO

Tuesday, 14 July 2026

Propunerea vine din partea Facultății de Inginerie Alimentară și a fost avizată în ședința Consiliului de Administrație din 7 iulie 2026. Ca urmare a acestei propuneri, Senatul USV a dec...

Teza de doctorat a preotului militar Teodor Cenușă a văzut lumina tiparului la prestigioasa Editură Doxologia! - FOTO

Tuesday, 14 July 2026

Preotul Teodor Cenușă s-a născut în Roznov, un mic orășel din județul Neamț. Într-un interviu din anii din urmă, preotul Teodor mărturisea că rădăcinile sunt nu doar în N...