Proiect de lege: Apă potabilă gratuită pentru clienții restaurantelor, cantinelor și firmelor de catering!

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2023 privind calitatea apei destinată consumului uman a fost adoptat pe 19 martie 2024 de Camera Deputaților, cameră decizională în acest caz. Legea, inițiată de Guvern, a fost adoptată de Senat în 20 martie 2023 și un an mai târziu de Camera Deputaților. La forma inițială a fost adăugat un amendament în Comisia pentru Sănătate și Familie, care prevedea furnizarea gratuită a apei potabile prin rețeaua de distribuție, pentru consumatorii din restaurant, cantine și servicii de catering.

 

Potrivit legii, se definește ca apă destinată consumului uman/apă potabilă — orice tip de apă, fie în starea sa inițială/naturală, fie după tratare, destinată băutului, gătitului, preparării alimentelor sau oricărui alt scop casnic atât în spații publice, cât și în spații private, indiferent de originea acesteia și indiferent dacă este furnizată dintr-o rețea de distribuție sau dintr -o cisternă ori este îmbuteliată în recipiente, inclusiv ape de izvor, precum și orice tip de apă folosită în orice unitate de tip alimentar pentru producerea, prelucrarea, conservarea sau comercializarea produselor sau substanțelor destinate consumului uman. Totodată, sistem de distribuție interioară reprezintă — totalitatea conductelor, fitingurilor și dispozitivelor instalate între robinetele folosite pentru apa potabilă și rețeaua de distribuție, atât în spații publice, cât și în spații private, în situația în care componentele sistemului de distribuție interioară nu constituie responsabilitatea furnizorului de apă, în conformitate cu legislația în vigoare.

În același timp, furnizor de apă este definit drept entitate care furnizează apă destinată consumului uman, în calitate de producător și/sau distribuitor.

Proiectul de lege urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Sursa. digi24.ro

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Părintele Efrem” și enoriașii de TikTok: De ce creștinii care și-au botezat copiii ori s-au cununat la Fundu Herții trebuie să caute urgent un preot!

astăzi, 11:19

Cazul de la Fundu Herții, Cristinești, era unul cunoscut în întreaga țară, Emilian Căruntu (care se autointitulează pe TikTok drept ”Părintele Efrem”) fiind în fap...

”Fjord”, proiecție UNICĂ la Cinema Unirea Botoșani!

astăzi, 10:23

Pelicula ”Fjord”, regizată de Cristian Mungiu și premiată cu prestigiosul Palme D’Or la Cannes 2026 și propunerea României pentru Oscar, va rula în avanpremieră naț...

Urgent! Un botoșănean internat în Spitalul „Mavromati” are nevoie de sânge!

astăzi, 09:05

Este nevoie urgentă de sânge pentru un botoșănean internat în spital. Dumitru Zvîncă, din Botoșani, este internat pe Secția de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean...