Prognoza ANM: Ninge până miercuri noapte. Duminică vor fi 20 de grade

Ninsorile vor continua în toată ţara până în noaptea de miercuri spre joi, iar vemea se va încălzi treptat mai apoi, până la temperaturi de 20 de grade, anunţă ANM.
 

Ninsoarea va continua până în noaptea de miercuri spre joi în aproape toată ţara, dar fără să se mai înregistreze vânt puternic, astfel că Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) nu va mai emite un nou cod pentru perioada următoare, a anunţat directorul general al ANM, Ion Sandu.
 
El a precizat, ca exemplu, că stratul de zăpadă din Bucureşti va atinge încă 5-6 centimetri, dar fără viscol. Spre sfârşitul săptămânii, temperatura va creşte şi va ajunge duminică la 20 grade Celsius.
 
Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol a fost ridicată marţi, la ora 11.00, Bucureştiul şi 16 judeţe din sudul şi sud-estul ţării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.
 
ANM a emis şi o informare meteo, potrivit căreia, în toate regiunile ţării, inclusiv în zona Capitalei, va mai ninge, temporar, până miercuri la 23.00, iar în sud-estul ţării şi la munte vântul va sufla cu viteze de până la 40-50 de kilometri pe oră, potrivit unei informări emise marţi seară de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Potrivit informării valabile de marţi, ora 20.00 până miercuri, ora 23.00, în acest interval, va mai ninge, temporar, în toate regiunile, inclusiv în zona Capitalei.
 
Totodată, în noaptea de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sud-estul ţării şi la munte, vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 40-50 de kilometri pe oră, se precizează în aceeaşi informare.


realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...