Profesorii nu sunt de acord cu reducerea sau tăierea sporurilor! Mai bine sa stea acasa, spun sindicalistii!

FEN: Soluţia optimă pentru reducerea cheltuielilor de personal ar fi amânarea începerii anului şcolar! Daca vor fi taiate aceste sporuri, sindicalistii vor da Guvernul in judecata.

Cadrele didactice nu sunt de acord cu reducerea sau tăierea sporurilor, considerând că astfel de soluţii ar duce la dispariţia motivaţiei şi, implicit, a performanţei în învăţământ, potrivit reacţiilor culese din teritoriu, marţi, de Federaţia Educaţiei Naţionale.

"Reducerea sau anularea unor sporuri este ilegală, în opinia noastră, pentru că acestea sunt prevăzute în Statutul personalului didactic. În numele personalului din învăţământ pe care îl reprezentăm, ne rezervăm dreptul de a da în judecată guvernul, dacă vor fi luate aceste sporuri", au declarat reprezentanţii FEN.

În opinia celor de la FEN, soluţia optimă pentru reducerea cheltuielilor de personal ar fi amânarea începerii anului şcolar.

"Decât să primească mai puţini bani, fireşte că profesorii ar prefera să stea acasă", au mai spus cei de la FEN, citati de Realitatea.net.

FEN a cules reacţiile cadrelor didactice după ce, tot marţi, la discuţiile reprezentanţilor sindicatelor cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost avansată soluţia tăierii sau anulării unor sporuri, pentru reducerea cheltuielilor de personal. Printre sporurile vizate se numără cel pentru mediul rural şi gradaţiile de merit.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...