Profesorii, mai repede la pensie: "Măsura este pentru cei care cer pensionarea", spune liderul LSI Botoşani!
Stiri Botosani Thursday, 13 November 2014 ActualitatePotrivit lui Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ, termenul pentru reglementarea legală a unei astfel de măsuri este 1 martie 2015, dar deocamdată nu se știe cum va putea fi pusă în aplicare, dar fiind că, potrivit legislației actuale, o persoană care se pensionează înainte de împlinirea vârstei este sancționată prin diminuarea cuantumului pensiei.
"Pensionarea se face astăzi în baza stagiului de cotizare, iar dacă nu cotizezi trei ani ești indirect sancționat. Facilitatea ar fi că se vor putea pensiona cu trei ani mai repede, fără să fie sancționați prin diminuarea pensiei. Măsura este pentru cei care cer pensionarea. Nu este o prevedere nouă. A mai fost în Statutul din 1997, dar a fost abrogată prin legea Învățământului din 2011 și am solicitat din nou, pentru că sunt persoane care ar dori să se pensioneze", a precizat Liviu Axinte.
Acesta a specificat că sunt profesori care își doresc să iasă din sistem mai repede, prin pensionare, întrucât nu mai fac față.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!
La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...
Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!
La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...
Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”
Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.67 secunde