Profesorii de limbi clasice sosiţi la Botoşani, invitaţi de prefect la o cafea

20 de cadre didactice din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti au fost în această dimineaţă invitaţii prefectului de Botoşani. Membri ai Comisiei Centrale a Olimpiadei de Limbi Clasice, aceştia au acceptat invitaţia de a bea o cafea alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu, cadru în care Costică Macaleţi să le poată ura bun venit în judeţ.

Olimpiada, a cărei deschidere a fost programată pentru, sâmbătă, 30 martie, se afla la faza naţională, iar judeţul Botoşani este gazda evenimentului.

V-am invitat aici pentru a vă întâmpina şi oficial în judeţul Botoşani şi pentru a vă transmite respectul pe care îl am pentru dumneavoastră ca şi pentru toate cadrele didactice. Vorbesc în faţa dumneavoastră cu aceeaşi emoţie pe care o aveam altădată în faţa profesorilor mei., le-a spus prefectul musafirilor, cărora a ţinut să le prezinte câteva informaţii care disting Botoşaniul faţă de celelalte judeţe.

La finalul unei discuţii relaxante, la care au participat şi senatorul Doina Federovici, inspectorul şcolar general Mihaela Huncă şi Mina Rusu, inspector general în cadrul ministerului educaţiei, botoşăneancă de origine, musafirii au ţinut să vadă mai mult din Palatul Administrativ şi chiar să viziteze biroul prefectului.

Am venit la dumneavoastră cu nişte oameni absolut speciali. Lucrează din vocaţie şi au rezultate remarcabile chiar pe plan internaţional. Vă mulţumesc din tot sufletul şi credeţi-mă pe cuvânt că sunteţi singurul prefect care a făcut un astfel de gest faţă de noi., a declarat Mina Rusu.

Astăzi la ora 17,30 va fi deschiderea festivă a olimpiadei de greacă şi latină, cei peste 200 de elevi veniţi din toată ţara urmând să se confrunte, dar şi să se distreze prin participarea la spectacole, vizite în judeţ şi serate dansante. Premierea va avea loc marţi, 2 aprilie.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...