Ada Macovei a transmis in toate unitatile scolare o adresa prin care ii atentioneaza pe directori ca nu au aparat institutiile pe care le conduc, desi li s-a solicitat acest lucru in urma cu o luna, in acelasi timp inaintand un nou termen, si anume 18 martie 2011, ora 14.00.
"V-am solicitat sa depuneti aparare pentru unitatea dvs. la instanta de fond si la recurs, aceasta fiind o sarcina foarte importanta care va revine exclusiv, dar pentru care va oferim in continuare sprijinul si consultanta de specialitate juridica, prin modelele atasate. Nu am primit raspuns cu privire la acest subiect timp de o luna de zile (astazi fiind data de 17.03.2011!), drept pentru care va rog sa confirmati si pana maine, 18.03.2011, pana la ora 14:00, sa depuneţi la sediul ISJ, compartimentul juridic cate 2 (doua) exemplare din modelele completate pentru fiecare din dosarele la care sunteti parte, iar pentru fiecare exemplar din cererea de amanare executare (esalonare plata) se va atasa si un exemplar al hotararii judecatoresti.
Sper sa intelegeti importanta acestei cerinte si implicatiile pe care le are si ca va veti indeplini si aceste atributii de serviciu.
Cu aleasa consideratie,
Dr.Prof.Ada Alexandrina Macovei, inspector Scolar General- Botosani", se arata in adresa transmisa de sefa ISJ Botosani.

Profesorii sunt nemultumiti si cer demisia sefei ISJ, pe motiv ca la Bucuresti s-au cautat solutii pentru anularea hotararilor judecatoresti, nu pentru acordarea salariilor conform acestor decizii ale instantelor.
"Toti directorii au dat bugetul asa cum trebuie, ISJ incearca sa dea vina pe directori, dar noi avem dovezi la scolile noastre ca cei din conducerea scolii si-au facut datoria. Cei care nu si-au facut datoria sunt Primaria, ISJ si Ministerul Educatiei. Ce a facut doamna inspector general trei zile cat a stat la Bucuresti? Nu a interesat-o situatia noastra, a stat de vorba cu domnul ministru al Justitiei ca sa conceapa acele hartii, intampinari, si sa ii constranga pe directori sa ne actioneze in instanta pentru neacordarea celor 33%. Asta a facut doamna inspector general! Ar trebui sa isi dea demisia, demisia de onoare, aceasta doamna care nu ne reprezinta interesele", a spus in fata profesorilor nemultumiti Alina Voinea Axinte, lider SIP FEN in cadrul Colegiului National "Mihai Eminescu" Botosani.
Si Maria Tiprigan a spus, dupa intalnirea cu prefectul Cristian Roman, ca se va actiona in instanta.

Discutiile care au avut loc in biroul prefectului Cristian Roman nu au adus nimic nou, autoritatile spunand ca nu exista solutii pe plan local care sa conduca la deblocarea situatiei.

Ada Macovei, contactata telefonic de nenumarate ori, nu a putut fi gasita pentru a exprima un punct de vedere.
