Probleme din cauza inundațiilor în Botoșani. „Ne intră apa până la pragul casei” (FOTO)

 

O parte din locuitorii județului Botoșani au întâmpinat deja probleme create de aversele torențiale, semnalându-se inundații în mai multe localități. Apa a invadat gospodăriile oamenilor, iar drumurile au devenit impracticabile. Mai grav este că apele ar putea pătrunde inclusiv în locuințe.

O serie de botoșăneni reclamă că situația putea fi ameliorată, dacă lucrările pe tronsoanele care traversează localitățile, erau finalizate.

„De anul trecut, ne-au stricat podurile, ne intră apa până la pragul casei, au înghețat lucrările. Acum stăm și așteptăm pe cei de la Consiliul Județean... Proiectul de asfaltare este Coșula-Vorona, noi suntem la mijloc”, spune un bărbat din Oneaga.

 

O altă parte dintre locuitorii județului se plâng inclusiv de lipsa de interes a autorităților locale, dar și de problemele generate de comportamentul unor consăteni vizavi de depozitarea deșeurilor, pe care apele le aduc în gospodării, în aval.

„Total absurd ce se poate întâmpla după fiecare ploaie undeva în Crasnaleuca. Unde sunt autoritățile, unde sunt ajutoarele pe care le-am chemat? În fiecare an gospodăria este distrusă de incompetența unor oameni cărora nu le pasă. Singurul lucru pe care l-am cerut a fost să fie săpat un canal ce face posibilă scurgerea apei. Ceea ce am primit este dezinteres și indiferență. Cine este răspunzător de toate acestea? Cine este responsabil să anunțe vecinii că gunoaiele nu se aruncă în locurile special amenajate pentru situații de urgență, care ulterior ajung un curtea noastră? Și mai mult, cine ne redă tot ceea ce am pierdut și de data asta? Mă declar scârbită de cei care sunt responsabili de apărarea noastră. Munca unor oameni este distrusă din nou, iar buzunarele unor oameni se umplu în exces de excrocherie”, a spus o localnică din comuna Coțușca.

Afectate sunt și terenurile agricole.

Județul Botoșani se află sub cod galben de inundații, până la ora 00:00, potrivit Institutului Național de Hidrologie. Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție în arealul bazinului hidrografic al râului Jijia.

În mod deosebit vizate de averse torențiale și chiar grindină sunt localitățile Botoșani, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Trușești, Coțușca, Bălușeni, Havârna, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Rădăuți-Prut, Răchiți, Copălău, Vârfu Câmpului, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Vlăsinești, Coșula, Mileanca, Sulița, Dângeni, Stăuceni, Roma, Unțeni, Știubieni, Drăgușeni, Nicșeni, Dobârceni, Corlăteni, Leorda, Mihălășeni, Blândești, Cordăreni, Hănești, Brăești, Săveni, Mitoc, Dimăcheni, Adășeni, Bucecea.

Până la ora 17:30, acestea se aflau sub cod portocaliu de ploi torențiale, aversele cumulând 35 l/mp, fiind semnalate un strat de grindină de mici dimensiuni, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului.





 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aproape o tonă de deșeuri periculoase găsite de polițiști într-un service auto din Tudora!

astăzi, 15:31

La data de 03 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au efectuat un control la punctul de lucru al unei persoane fizice care desfă...

CNAIR schimbă regulile pentru constructorii de autostrăzi și drumuri naționale!

astăzi, 15:02

CNAIR le cere supervizorilor de pe șantierele de infrastructură să verifice dacă materialele de construcții sunt transportate cu respectarea legislației privind masele și dimensiunile maxime ad...

Banda destinată mijloacelor de transport în comun va putea fi utilizată de motociclete şi mopede. Preşedintele a promulgat Legea motocicliştilor!

astăzi, 14:40

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, marţi, legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, intitulată de ini...