Problema iluminatului public din Botoşani: Ședinţă la Primărie cu reprezentanţii E.on

După problemele semnalate în ultima perioadă în ceea ce priveşte funcţionarea iluminatului public în municipiul Botoşani, ultima de acest gen fiind pe strada Bucovina, unde timp de mai multe seri iluminatul nu a funcţionat, reprezentanţii municipalităţii au avut, miercuri, o întâlnire cu cei ai companiei E.on.

În cadrul acestei întâlniri s-au pus la punct mai multe proceduri de lucru, astfel încât să nu se mai întâmple ca cetăţenilor să le fie frică să meargă seara pe strada din cauză că nu este lumină.

“Am avut o discuţie constructivă şi am convenit asupra procedurilor ca să debirocratizăm o parte din acţiunile pe care le avem împreună astfel încât să putem interveni mai repede asupra defecţiunilor care apar într-o reţea destul de îmbătrânită. Iar atunci când aceste defecte presupun intervenţii care se întind pe o durată mai mare de timp, probabil va veni o comunicare şi din partea companiei E.on care va transmite care este motivul din care nu s-a putut remedia într-un timp mai scurt un anumit tronson de reţea care deserveşte iluminatul public. Pe partea de avize o să intervină atunci când sunt situaţii de urgenţă solicitând ulterior avizul de la Primărie, aşa cum fac şi celelalte firme care au situaţii de urgenţă, mă refer la gaz şi apă", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Cu ceva timp în urmă, municipalitatea a început demersurile în vederea preluării reţelei de iluminat, dar acestea s-au împotmolit, motivul fiind costurile mult prea ridicate care ar trebui suportate de la bugetul local.

“Deocamdată nu s-au mai făcut demersuri în sensul preluării acestei reţele, suma fiind una descurajantă pentru Primărie în acest moment, dar discuţiile continuă. Dumnealor au informat că au fost schimbate o parte din cutiile unde sunt realizate branşamentele de la reţeaua de furnizare a energiei electrice către corpurile de iluminat, acolo unde aceste cutii erau într-un stadiu avansat de degradare s-au înlocuit, s-au inscripţionat, şi o parte din deficienţe s-au remediat, nu mai există pericol de electrocutare. Această acţiune de înlocuire a cutiilor de distribuţie continuă", a mai spus viceprimarul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!

astăzi, 12:44

La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...