Problema facturilor la Modern Calor, pentru spaţiile comune: “Mingea este la Ministerul Dezvoltării”
Stiri Botosani Tuesday, 9 September 2014 ActualitatePrimarul Ovidiu Portariuc dă asigurări că s-a făcut tot ce ţine de autoritatea locală, dar spune că acum mingea este în terenul instituţiilor centrale şi nu a putut să avanseze un termen de rezolvare a acestei probleme.
“Eu aş vrea să se rezolve această problemă şi de asta facem demersuri. Mingea este la Ministerul Dezvoltării. După două luni de analiză a comisiei numită de către primărie formată din reprezentanţi ai primăriei, ai Modern Calor şi ai ANRSC la nivel local s-a găsit o formulă legală, documentaţia a fost trimisă către patru ministere, către Consiliul Concurenţei şi către ANRSC. Am primit răspuns de la Ministerul Finanţelor, de la Consiliul Concurenţei şi de la ANRSC, aşteptăm şi răspunsul de la Ministerul Dezvoltării. Se pare că rezolvarea este la acel compartiment juridic la Ministerul Dezvoltării, cel puţin aşa reiese din comunicările făcute de celelate instituţii. Am sunat, încearcă şi ei să găsească o soluţie legală ţinând cont şi de aceste directive europene şi când avem soluţia legală vom promova o Hotărâre de Guvern. Sper să nu treacă iarna", a declarat Ovidiu Portariuc.
Efortul financiar pe care ar trebui să îl suporte municipalitatea, dacă va prelua aceste plăţi, este de 1,2 milioane de lei, anual.
Este greu de crezut însă că până la venirea iernii se va găsi soluţia pentru ca botoşănenii cu centrale să nu mai plătească aceste facturi către Modern Calor, în condiţiile în care discuţiile pe acest subiect sunt de luni bune.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.00 secunde