Prins la volanul unui autoturism neînmatriculat și cu acte false, pe strada Marchian!

La data de 16 mai, în jurul orei 12.00, a fost oprit în trafic, pe strada Marchian din municipiul Botoșani, autoturismul condus de Gabriel L. de 35 ani, din municipiul Brăila, poliţiştii constatând că plăcuţele cu numărul de înmatriculare aplicate autoturismului nu sunt conforme.

Cu prilejul verificărilor efectuate s-a constatat că numărul de înmatriculare de pe plăcuţe este în fapt atribuit unui alt autoturism, fiind aplicat în fals pe maşina condusă de Gabriel L.

De asemenea, conducătorul auto a prezentat pentru control documente de identificare a autoturismului (certificat de înmatriculare, asigurare auto RCA şi carte de identitate), despre care s-a stabilit că sunt contrafăcute.

Autoturismul a fost imobilizat la sediul IPJ Botoşani, până la definitivarea verificărilor privind starea acestuia.

Totodată, poliţiştii efectuează verificări privind veridicitatea permisului de conducere eliberat de autorităţile italiene, prezentat pentru control de către conducătorul auto.

Față de conducătorul auto se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul având aplicate numere de înmatriculare în fals, fals material în inscrisuri oficiale şi uz de fals.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...