Prins chiar când descărca marfa de contrabandă dintr-un taxi!

Luni dimineața, în jurul orei 6.00, în urma unei acţiuni pe linia comerţului ilicit cu produse accizabile, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a observat, în zona Pieţei Centrale a municipiului Botoşani, o persoană care descărca dintr-un taxi mai multe bagaje voluminoase.

Jandarmii au interceptat persoana respectivă, fiind identificat un bărbat din municipiul Botoşani, în vârstă de 39 de ani, fără antecedente penale.

La controlul bagajelor au fost găsite 5130 ţigarete de diferite mărci, precum şi 18 litri de băuturi alcoolice, bunuri faţă de care nu a putut fi dovedită provenienţa legală.
            
În urma verificărilor efectuate, jandarmii i-au întocmit actele de constatare, bărbatul fiind suspect de săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, conform prevederilor legii nr.86/2006, constând în aceea că, în cursul zilei de 11.02.2013, a transportat cu ajutorul unui taxi cantitatea de 5130 ţigarete pentru a le comercializa în Piaţa Centrală.

Jandarmii au procedat la ridicarea în vederea confiscării a ţigărilor şi băuturilor alcoolice.

Reprezentanţii Direcţiei de Accize şi Operaţiuni Vamale Botoşani au stabilit că prejudiciul adus bugetului statului este de aproximativ 2250 lei.

Dosarul, împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, va fi înaintat lucrătorilor Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani, pentru continuarea cercetărilor.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...