Prinderea câinilor din Botoşani, blocată de contestaţii! “Câinii au început să se înmulţească”

Activitatea de prindere a câinilor fără stăpân de pe străzile din municipiul Botoşani este sistată la această dată, după ce două asociaţii de protecţie a animalelor, din străinătate, au contestat licitaţia organizată de Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement pentru capturarea şi gestionarea patrupedelor.

Firma desemnată câştigătoare este Triconstruct, dar până când CNSC nu dă un răspuns la aceaste contestaţii nu se poate semna contractul.

"Aşteptăm un răspuns din partea CNSC pentru a formula un plan de măsuri în ceea ce priveşte această activitate care a devenit foarte importantă ţinând cont de realităţile din municipiul Botoşani, unde câinii au început să se înmulţească, să se constituie haite, vine sezonul rece şi pot fi un real pericol pentru cetăţeni. Aceste două asociaţii care au depus contestaţii nu au participat la licitaţia pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi din punctul meu de vedere nu este întemeiată această contestaţie, nefiind lezate drepturile comerciale şi economice", a afirmat Cosmin Andrei.

Acesta a explicat şi de ce în prezent câinii nu pot fi prinşi de angajaţii DSPSA.

"Sunt o serie de criterii care trebuie respectate, printre acestea este ca angajaţii care efectuează această operaţiune să fie vaccinaţi antirabic, este o procedură care durează cel puţin 30 de zile, timp în care trebuie să fie sub supraveghere medicală şi avem nevoie şi de achiziţia unor substanţe pentru prinderea acestor câini, şi nu am dori să demarăm procedurile până nu avem un răspuns de la CNSC", a conchis viceprimarul.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întrerupe apa în cel de-al doilea municipiu din Botoșani și alte trei localități!

astăzi, 12:50

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează abonații că, astăzi, 02 noiembrie 2026, echipele societății vor executa lucrări de înlocuire a unei vane defecte, cu diametrul nominal de 400 m...

Marian Neacșu, avertisment pentru noii prefecți și subprefecți: „Nu este suficient să ocupați o funcție” / „Voi urmări îndeaproape”

astăzi, 11:34

Noii prefecți și subprefecți au depus luni jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul și ministrul Afaceril...

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...