Primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean au participat la acţiunea de curăţenie a oraşului-FOTO

Peste 300 de membri ai Mişcării pentru Botoşani au participat, sâmbătă, la acţiunea de curăţenie “Let’s do it Romania". Aflată la a treia ediţie, acţiunea de astăzi a situat Botoşaniul pe unul din primele locuri în privinţa numărului de voluntari.



Membrii Mişcării pentru Botoşani s-au deplasat în toate zonele oraşului, iar, în final, au fost strânşi 200 de saci de gunoi.

“Participăm pentru a treia oară la această campanie şi o facem cu bucurie pentru că dorim şi facem tot posibilul să avem un oraş din ce în ce mai curat. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, mă refer aici la voluntarii Mişcării pentru Botoşani, dar şi la şcolile, care s-au prezentat în număr foarte mare. I-am văzut pe adverasarii noştri politici din USL, că se plimbau pe Unirii şi nu ştiu dacă nu aruncau mucurile de ţigări pe jos. Nu înţeleg de ce nu participă la această acţiune, dar ei nu au participat nici anul acesta, nici anul trecut. Ei tot spun că vor face ceva pentru Botoşani, dar nu ştiu când", a declarat Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani şi candidatul Mişcării pentru Botoşani la primărie.

În cadrul campaniei “Let’s do it România", cei 300 de voluntari ai Mişcării pentru Botoşani s-au deplasat în aproape toate cartierele din Botoşani, începând din Parcul Tineretului, zona Griviţa, Piaţa Mică, Primăverii, bdul George Enescu, Parcul Curcubeului, Parcul Mihai Eminescu, bdul Mihai Eminescu, strada Pacea.

“Am fost impresionat să observ că botoşănenii au achiesat la ideea de Botoşani, capitală verde a României. În majoritatea zonelor din municipiu tinerii Mişcării pentru Botoşani au colectat destul de puţine deşeuri, zonele fiind într-adevăr ecologizate de botoşănenii care locuiesc acolo. Printre zonele ecologizate s-a numărat şi bulevardul Mihai Eminescu, unde am constatat cu stupoare că USL-iştii, în frunte cu Ovidiu Portariuc, candidatul la Primăria Botoşani erau la un restaurant din zonă, fără să se implice cu nimic în această acţiune naţională. Acest lucru spune totul despre ei", a declarat Gabriel Alecsandru, preşedintele organizaţiei de tineret din cadrul Mişcării pentru Botoşani.









Membrii Mişcării pentru Botoşani au adunat peste 200 de saci cu deşeuri din zonele unde au fost prezenţi.

Comunicat Mişcarea pentru Botoşani


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani, în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică. Cosmin avea 23 de ani

astăzi, 15:01

Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelo...

Botoșăneni premiați la Olimpiada Tehnică 2026, care a avut loc la Mediaș!

astăzi, 14:29

Peste 1100 de specialiști s-au înscris la etapa locală a competiției, 229 în faza zonală și 40 în etapa finală. Nu mai puțin de 20 de premii au revenit specialiștilor Delgaz ...

Bărbat din Botoșani urmărit internațional, arestat în Spania!

astăzi, 12:26

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat activități pentru identificarea și depistarea unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, pe numele căruia fus...