Primarul promite că va veni cu o soluție pentru ca botoșănenii cu centrale să nu mai plătească la Modern Calor

O delegație de specialiști de la București va ajunge în perioada următoare la Botoșani pentru a purta discuții cu reprezentanții municipalității și a identifica soluții astfel încât botoșănenii cu centrale pe gaz să nu mai plătească pentru spațiile comune.

“Vom avea o vizită a unor oficiali de la Bucureşti. Nu vreau să promit mai multe acum, dar în următoarele luni vom veni şi cu o soluţie legat de plata spaţiilor comune, ca botoşănenii care nu sunt racordaţi la Modern Calor să nu mai plătească pentru spaţiile comune. Avem câteva variante în studiu.", a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Edilul mai susţine că problema privind repartizarea consumurilor de energie termică între consumatorii din imobilele de tip condominiu a fost semnalată şi Asociaţiei Municipiilor, dat fiind faptul că și în alte municipii cei cu centrale sunt puși la plată pentru spațiile comune.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...

Automobil în valoare de 125.000 de lei, furat din Danemarca, descoperit la Stânca!

astăzi, 11:45

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, un autoturism ...