Primarul Portariuc şi angajaţii din Primărie vor să lupte împotriva corupţiei. Vezi cum
Stiri Botosani Sunday, 17 February 2013 ActualitateAceastă declaraţie de aderare a fost făcută în contextul adoptării de către Guvern a Strategiei Naţionale Anticorupţie.
Iată ce conţine declaraţia:
“Primarul Ovidiu Portariuc şi angajaţii din aparatul de specialitate aderă la valorile fundamentale, principiile şi mecanismul de monitorizare al strategiei naţionale anticorupţie, susţinând lupta anticorupţie şi promovând integritatea, prioritatea interesului public şi transparenţa procesului decizional.
Astfel, în exprimarea valorilor fundamentale expuse, reprezentanţii Municipiului Botoşani şi ai Primăriei au obligaţia de a declara orice interese personale care pot veni în contradicţie cu exercitarea obiectivă atribuţiilor de serviciu.
Totodată, aceştia sunt obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru evitarea situaţiilor de conflict de interese şi incompatibilităţi, au datoria de a considera interesul public mai presus de orice alt interes în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi nu trebuie să se folosească de îndatoririle publice pentru obţinerea de beneficii necuvenite patrimoniale sau nepatrimoniale, pentru ei, familiile lor sau persoane apropiate.
De asemenea, reprezentanţii Municipiului Botoşani şi ai Primăriei vor asigura accesul neîngrădit la informaţiile de interes public şi transparenţa în procesul decizional."
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.96 secunde