Primarul Portariuc invită ADOR să participe la acțiunea de capturare și dare spre adopție a câinilor fără stăpân

Primarul Ovidiu Portariuc a declarat că va invita reprezentanții ADOR să ia parte la operațiunea din proiectul pilot privind capturarea și darea spre adopție a câinilor fără stăpân din municipiul Botoșani, transmit reprezentantii municipalitatii, printr-un comunicat de presa.

"După ce domnul Flutur i-a alungat pe voluntarii care veniseră să sterilizeze câinii comunitari, ar fi o mare greșeală dacă i-am alunga și pe cei care au venit să-i preia pentru a-i da spre adopție. Înțeleg că reprezentanții ADOR s-au temut că acei câini vor fi duși undeva și omorâți. Este poate și vina noastră că nu am explicat mai mult această acțiune. De aceea, îi vom invita pe cei de la ADOR să participe la întreaga operațiune. Noi am cerut asigurări că toți câinii ridicați din Botoșani vor fi tratați civilizat până li se va găsi un stăpân, iar firma de specialitate s-a obligat să ne prezinte certificatele de adopție. Din acest punct de vedere nu înțeleg îngrijorarea ADOR", a spus edilul municipiului Botoșani.

Acesta a adăugat că dacă cei de la ADOR nu vor dori să colaboreze cu Primăria, atunci acțiunea se va derula mai departe fără participarea lor.

"Mai mult decât să fim transparenți și să-i invităm să vină alături de noi nu putem face. Sper să accepte propunerea noastră. Dacă însă vor insista doar pe varianta că trebuie să lăsăm câinii pe străzi, fără să facem nimic, noi nu putem accepta. Problema câinilor comunitari trebuie rezolvată, cum am spus, într-un mod civilizat. Și o vom rezolva, așa cum am promis în campania electorală", a subliniat primarul Ovidiu Portariuc.
   
Primarul a explicat că toți câinii capturați din Botoșani vor fi duși într-o bază amenajată din județul Constanța, dotată cu un padoc de 500 de locuri, cu cabinet veterinar propriu și cu toate avizele medico-veterinare necesare.

"Nimeni nu duce câinii pe câmp să-i omoare. Avem un contract cu această firmă care ne-a prezentat toate avizele cerute de autorități și care s-a angajat să se ocupe de identificarea și marcarea câinilor luați din municipiul Botoșani, urmând ca apoi să ne prezinte certificatele de adopție. Consider că e o rezolvare civilizată a acestei probleme care îi împacă și pe cetățenii iubitori de animale și pe cei care au fost agresați de câinii fără stăpân", a mai spus Portariuc.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 08:52

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...