Primarul Portariuc, despre situaţia lui Ţurcanu: “Este un om tânăr, poate oricând să o ia de la capăt”

În ziua în care mandatul lui Florin Ţurcanu la şefia Consiliului Judeţean s-a încheiat, în baza unui ordin emis de prefectul judeţului, adversarul politic al său, primarul Ovidiu Portariuc, a făcut unele aprecieri legate de relaţia pe care a avut-o cu şeful liberalilor.

Declaraţiile făcute de Portariuc au fost politice, acesta apreciind faptul că a fost printre puţinii care au avut curajul să ducă timp de aproape doi ani un război politic cu Florin Ţurcanu.

 “Din punct de vedere strict legal lucrurile au fost deja puse la punct de către domnul prefect, nu am ce să comentez pe această temă. Dacă este să discutăm politic am fost unul dintre adversarii politici ai domnului Ţurcanu vreme de aproape doi ani şi am avut multe lucruri să îi reproşez atunci când multă lume nu îndrăznea să comenteze sau să ridice privirea sau cuvântul la domnia sa. Se pare că în ziua de astăzi, când se află într-o altă situaţie, au început să apară o multitudine de contestatari şi oameni care încep să îi reproşeze tot felul de lucruri. I-am reproşat şi i-am atras atenţia de atunci când tendinţele domniei sale administrative nu sunt cele mai potrivite dar astăzi, când se află în situaţia în care se află, nu am ce să îi spun decât să îi urez multă sănătate, decizia îi aparţine domniei sale ce va face în viitor, este un om tânăr, un om care poate oricând să o ia de la capăt", a spus primarul Ovidiu Portariuc. 

 

Spune-ne opinia ta