Primarul Ovidiu Portariuc renunta la regulamentul pentru jurnalisti

Primarul Ovidiu Portariuc a anuntat ca renunta la regulamentul de acreditare a reprezentantilor mass-media pe langa autoritatile administratiei publice locale si Primaria Municipiului Botosani.

Regulamentul, in forma propusa, ingradea libertatea de exprimare, iar primarul ar fi fost cel care decidea cine primeste acreditare si pe care putea sa o retraga cand dorea.

Primarul i-a invitat pe jurnalisti, luni, la o dezbatere pe marginea acestui regulament, la finalul discutiilor declarand ca se renunta la acest regulament.

Edilul sef al municipiului a precizat ca cei responsabili de intocmirea regulamentului s-ar putea alege cu sanctiuni disciplinare.

“Initial s-a dorit o facilitare a accesului presei. Din pacate daca au existat erori de comunicare ni le asumam si poate pentru cei care au gresit putin se vor aplica anumite masuri disciplinare. Din discutia cu dumneavoastra a reiesit ca nu e necesar un asemenea regulament si vom merge pe acelasi sistem ca pana acum. Mie imi pare rau ca acest dialog nu a avut loc inainte, intelegand ca acesta este procesul normal al unui act legislativ, intai de a-l publica si a-l oferi dezbaterii publice. Ramanem la o forma simplificata, asa cum s-a facut pana acum, pe baza legitimatiei", a transmis primarul reprezentantilor mass-media din Botosani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...

Aproape un secol de libertate: Recunoștință și apreciere soldaților care au luptat pentru România! (Foto, Video)

astăzi, 14:11

25 octombrie 1944. 82 de ani. Aproape un secol de când militarii români au eliberat de sub ocupație străină Nordul Transilvaniei, orașul Carei. Peste 525.000 de militari români a...

REACȚIA Universității din Iași, după ce fiul lui Tudorel Toader a fost arestat preventiv într-un dosar de viol!

astăzi, 12:30

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Tudorel Toader susț...