Primarul comunei Vlădeni, declarat incompatibil şi de instanţă!
Stiri Botosani Thursday, 18 September 2014 ActualitateMagistraţii Curţii de Apel Suceava au respins acţiunea sa ca nefondată, dar decizia nu este definitivă.
“Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Suceava", se arată pe site-ul Curţii de Apel Suceava.
Potrivit ANI, Voicu Murariu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie-31 decembrie 2013, după ce a făcut parte din Consiliul de Administraţie al şcolii din comună.
Aceeaşi decizie de incompatibilitate au dat-o în luna aprilie inspectorii de integritate şi în cazul lui Ştefan Podariu, viceprimarul comunei Vlădeni.
Pe lângă faptul că a fost în CA de la şcoală, Ştefan Podariu a deţinut, potrivit ANI, şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul PFA Podariu Ştefan, începând cu 12 decembrie 2012.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport
Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...
Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane
Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...
Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!
Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.29 secunde