Primarii vor fi alesi intr-un singur tur, au decis deputatii

Camera Deputatilor a aprobat marti, prin vot, legea care prevede ca primarii vor fi alesi intr-un singur tur de scrutin.

174 de deputati au votat pentru, iar 110 impotriva si 3 abtineri. Camera Deputatilor este decizionala in cazul acestui proiect, prin urmare, daca va fi promulgata de presedinte, alegerile locale de anul viitor vor fi organizate in baza ei.

Proiectul de lege fusese respins de Senat, adoptat in Camera Deputatilor pe articole inca de luni, iar marti s-a dat votul final.

Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a aratat ca democrat-liberalii sprijina proiectul deoarece si primarii trebuie alesi din primul tur, la fel ca presedintii Consiliilor Judetene.

Victor Paul Dobre (PNL) a sustinut insa ca proiectul reprezinta "inca un pas de indepartare de valorile democratice", "o eroare" si "o delegitimare a celor alesi in functia de primar".

Aura Vasile (PSD) a spus ca daca vor fi alesi primarii dintr-un singur tur, gradul de legitimitate al edililor va fi foarte scazut intrucat vor exista primari alesi cu votul a 12% sau 14% din cei care se prezinta la urne.

Liderul PSD Victor Ponta a precizat ca parlamentarii din USL sunt impotriva modificarii sistemului de vot in cazul primariilor, chiar daca printre initiatori s-au numarat si pesedisti si liberali.

 

ziare.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

astăzi, 19:58

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

astăzi, 18:49

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

astăzi, 18:11

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...