Primăria va distribui către vârstnicii asistați pachete suport săptămânale în valoare de 105 lei

În cursul zilei de marți, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a luat măsuri suplimentare de identificare și de asigurare a sprijinului pentru toate persoanele de peste 65 de ani.

Vârstnicii din municipiul Botoșani care trebuie asistați, sunt identificați cu sprijinul ONG-urilor locale, asociațiilor de proprietari, preoților, Sindicatului Pensionarilor și al asociațiilor minorităților.

„Am fost și continui să fiu foarte preocupat de asigurarea sprijinului pentru toate persoanele de peste 65 de ani din municipiul Botoșani care nu au aparținători și nici pe altcineva care să le ajute la procurarea bunurilor de strictă necesitate, precum alimentele sau medicamentele, în această perioadă dificilă. Pentru a nu uita pe nimeni și pentru a evita posibilitatea ca unii dintre vârstnicii botoșăneni să se bucure de suport multiplu, în timp ce alții să nu fie știuți de nimeni, suferind în singurătate, am adunat în jurul primăriei municipale toate entitățile în măsură să furnizeze informații despre astfel de cazuri și să contribuie la asistarea celor aflați în nevoie", a transmis Cătălin Flutur.

 

Astfel au fost prezenți reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai celorlalte culte religioase, care au dat asigurări privind implicarea preoților din toate parohiile orașului pentru identificarea persoanelor care au nevoie de sprijin, Sindicatul Pensionarilor și asociațiile minorităților, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiu, care a transmis către toate asociațiile cererea de informații privind vârstnicii aflați în categoria celor ce necesită suport, dar și reprezentanții ONG-urilor implicate în ajutarea persoanelor de peste 65 de ani cu nevoi speciale în această perioadă de criză sanitară (ASOCIAȚIA GRUP CIVIC BOTOȘANI, Asociatia Happy, Scut Botoşănean,Pro Urban).

Totodată, ediulul transmite pe această cale și apelul ONG-urilor amintite către toți botoșănenii care vor să ajute la acțiunile specifice acestei perioade, inclusiv distribuția de alimente și medicamente către vârstnici, de a se înscrie pe listele de voluntari.

„Pe această cale vreau să le mulțumesc celor de la ASOCIAȚIA GRUP CIVIC BOTOȘANI, Asociatia Happy, Scut Botoşănean,Pro Urban pentru implicare”, a menționat edilul.

Primăria  a pus la dispoziția tuturor celor care pot semnala cazuri  de persoane de peste 65 de ani, din municipiu, fără aparținători sau susținători de altă natură, care au nevoie de sprijinul autorităților pentru aprovizionare, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus:

0231/502200
0372/316724

„Am semnat marți protocoalele de colaborare cu cele patru ONG-uri amintite, Grup Civic Botoșani, Happy Botoșani Scut Botoșănean și Pro Urban, prin care acestea ne vor ajuta la distribuirea către vârstnicii asistați a pachetelor suport săptămânale, conținând alimente și bunuri de strictă necesitate în valoare de 105 lei”, a mai transmis Cătălin Flutur.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...