Primăria caută bani pentru cofinanțarea proiectelor

Municipalitatea botoşăneană are nevoie de zeci de milioane de lei pentru a asigura partea de confinanţare locală la câteva proiecte importante. Cosmin Andrei, primarul municipiului, a declarat că suma necesară se ridică la 51,6 de milioane de lei.

Edilul aşteaptă sprijin financiar din partea guvernului. Dacă acest sprijin nu va fi acordat, se analizează varianta contractării unui credit, mai ales că gradul de îndatorare este de numai 16%. Decizia de contractare a unui credit nu este însă simplă.

„Nu putem bloca posibilităţile de finanţare pentru că, spre exemplu, botoşănenii de la periferie aşteaptă asfaltarea străzilor. Şi acolo avem nevoie de un credit. Dacă toţi banii din creditul pe care ni-l putem permite sunt cheltuiţi pe cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană, nu mai putem face nimic în oraş, în afara acestor proiecte. Nemaivorbind de faptul că îndatorăm generaţiile viitoare şi le privăm de posibilitatea de a decide în momentul respectiv, în funcţie de realităţi. Mă refer pe termen lung. Adică, să spunem că peste zece ani va fi nevoie de maşini electrice, dar nu vor putea fi achiziţionate, că va exista un grad de îndatorare ridicat”, a explicat Cosmin Andrei.

Principalele proiecte pentru care municipalitatea are nevoie de bani sunt următoarele:

Reabilitare Teatru „Mihai Eminescu”: valoare totală 59.511.899 de lei, contribuţie locală – 36.679.235 de lei

Reabilitare Biserica „Sfântul Gheorghe”: valoare totală – 10.438.975 de lei, contribuţie locală – 3.224.795 de lei

Construire şi echipare creşă municipală: valoare totală – 4.140.795 de lei, contribuţie locală – 2.681.141 de lei

Reabilitare şi modernizare Liceul „Petru Rareş: valoare totală – 5.754.159 de lei, contribuţie locală – 5.204.304 de lei

Reabilitare traseu 101 tramvai: valoare totală 93.298.149 de lei, contribuţie locală – 1.938.126 de lei

Reabilitare traseu 102 tramvai: valoare totală 93.094.525 de lei, contribuţie locală – 1.949.193 de lei.

 

 

Spune-ne opinia ta