Primăria Botoșani vrea să acorde noi facilități fiscale

Municipalitatea botoșăneană intenționează ca și în acest an să acorde noi facilități fiscale. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale s-a propus instituirea unei măsuri conjuncturale de acordare a unor facilităţi fiscale prin care se urmăreşte stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligaţiilor de plată restante la buget, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic şi, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare.

Potrivit actului normativ, facilităţile fiscale sub forma anulării unei cote din majorările de întârziere datorate ca urmare a neachitării la termen a obligaţiilor de plată restante datorate bugetelor locale se aplică dacă Consiliul Local stabileşte, prin hotărâre, aplicarea prevederilor acestui act normativ şi totodată aprobă o procedură de acordare a anulării cotei din majorările de întârziere. De asemenea, Ordonanța de Urgență se reglementează cota maximă de 73,3% până la care Consiliul Local poate acorda anularea majorărilor de întârziere.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de luni va fi și un proiect de hotărâre privind acordarea acestei facilități fiscale.

În cursul anului 2015, în Municipiul Botoşani s-au aprobat de către Consiliul Local trei hotărâri care vizau scutiri şi reduceri de majorări de întârziere pentru contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice care au achitat integral debitele restante de la data de 31.12.2014, debitele curente scadente până la data depunerii cererii, majorările de întârziere de întârziere înregistrate în anul 2015 până la data depunerii cererii şi amenzile de orice fel.

“Acordarea acestor facilităţi fiscale s-a constituit într-o pârghie fiscală de stimulare a contribuabililor, cu efecte benefice pentru încasarea veniturilor la bugetul local. În bună măsură, ca urmare a punerii în aplicare a acestor înlesniri fiscale, nivelul încasărilor din impozitele şi taxele locale din tot anul 2014 s-a realizat, în anul 2015, integral până la data de 30 noiembrie 2015. Este de menţionat că un număr mare de contribuabili persoane fizice şi persoane juridice, deşi şi-au manifestat dorinţa de a beneficia, în anul 2015. de scutiri şi reduceri ale majorărilor de întârziere şi au efectuat plăţi parţiale din debitele datorate nu au reuşit să efectueze integral plăţile care condiţionau acordarea acestor facilităţi fiscale. în termenul de valabilitate al hotărâri lor aferente. Având în vedere faptul că Guvernul a propus instituirea unor măsuri conjuncturale de acordare a unor facilităţi fiscale de către consiliile locale, prin OUG nr.44/2015 şi având în vedere experienţa locală, deosebit de pozitivă, pe această linie din anul 2015, propunem a se aproba anularea cu nivelul cotei maxime legale de 73,3% a majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale din impozite şi taxe datorate bugetului local, restante la 30 septembrie 2015, cu condiţia achitârii integrale a obligaţiilor de plată detaliate în procedura de acordare elaborată de Direcţia Impozite şi Taxe, până la data de 31 martie 2016", se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre de Consiliu Local ce va fi suspus dezbaterii și aprobării în ședința de luni. 

 

Spune-ne opinia ta