Primaria Botosani, sufocata de sute de procese!

Consilierul local Marius Cristescu a atras atentia in cadrul sedintei de Consiliu Judetean ca Primaria Botosani are peste 800 de procese, existand dosare care au o vechime chiar si de cativa ani de zile.

"Sunt peste 800 de procese, 400 am inteles ca sunt pe fonduri salariale, alea vor merge inainte, mai sunt 300 si ceva pe fond de proprietate. In multe dintre ele putem face concilierea sau intelegerea partilor in fata instantei. Sunt procese care stau pe rol de opt ani", a spus Cristescu.

Primarul Ovidiu Portariuc a precizat ca stie aceasta situatie inca de la preluarea mandatului si ca se vor cauta solutii, impreuna cu compartimentul juridic, pentru reducerea numarului de procese.

"Cand am primit de la domnul Flutur transferul mi-a pus in brate dosarele cu procese si organigrama institutiei. Stiu si eu din prima zi cu ce ne confruntam. Vom incerca sa facem ce putem, volumul este imens, am vazut si eu la compartimentul juridic. Au fost atatea contestatii si procese si vom vedea ce putem face pentru a reduce din volmul acestora", a spus primarul.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...