Primăria Botoșani se împrumută pentru a face față cheltuielilor!

Municipalitatea botoșăneană va contracta două împrumuturi pentru a putea achita obligațiile scadente, în caz contrar administrația locală riscând să între într-un blocaj, dat fiind că nu a reușit încă să recupereze corecția financiară uriașă aplicată pe proiectul privind sistemul de termoficare.

În cadrul ședinței de Consiliu Local de miercuri, consilierii au aprobat contractarea a două împrumuturi, unul de 16,1 milioane de lei și al doilea de 1,6 milioane de lei, reprezentând valoarea celor două corecții financiare.

Împrumuturile vor fi contractate de la Ministerul de Finanțe, pentru o perioadă de 15 ani, cu rambursări anuale.

“În urma problemelor identificate cu existența acelor corecții de care vorbim de aproape un an de zile, Guvernul a găsit o soluție. Pe lângă Ordonanța 15, dată cu un an în urmă, a apărut OUG nr. 2 prin care primăriile care au asemenea corecții pot beneficia de împrumuturi din Trezorerie pentru a-și putea finanța activitățile curente pentru a preîntâmpina orice lipsă de lichidități sau de blocaj financiar la nivelul primăriilor. Noi vom depune documentația în cursul zilei de astăzi pentru că termenul final este sfârșitul lunii iulie, dar cererile sunt foarte multe din toată țara și suma pusă la dispoziție de Guvern este limitată pentru această categorie de cheltuieli", a precizat primarul Ovidiu Portariuc.

Edilul a mai spus că sunt extrem de avantajoase condițiile puse de Guvern pentru aceste împrumuturi.

“E un împrumut de urgență luat pe 15 ani, Guvernul a dat niște condiții extraordinar de favorabile cu termen de plată extrem de larg pentru a putea plăti practic obligațiile curente. Noi în luna august avem plăți de făcut la cele peste 10 obiective aflate în lucru, plăți scadente. Dobânda va fi minimă, aproximativ 1,5-2%. Nu facem decât să reparăm boacănele făcute de alții. Am încercat vreme de un an de zile să rezolvăm această corecție, să vedem dacă există alte căi, dar întrucât există unele suspiciuni penale pe această corecție nu s-a încadrat în Ordonanța 15, adică rambursare directă de către Guvern", a mai spus primarul.

Ovidiu Portariuc a precizat că va fi deschisă o acțiune și în instanță privind corecțiile financiare aplicate la proiectul pe termoficare, iar dacă magistrații vor decide să fie rambursate sumele, atunci se vor achita aceste împrumuturi. În caz contrar, “dacă nu va mai fi plătită această corecție, cei care se fac vinovați vor răspunde și material ne vom îndrepta împotriva lor", a conchis Portariuc. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dani Cek, mesaj adresat tuturor mamelor: ”Vreau să mă ajutați să o salvăm pe Katerina!”

astăzi, 07:33

Polițistul cunoscut în România prin campaniile caritabile de succes, s-a implicat în salvarea Katerinei, fetița Alexandrei și a lui Constantin Dubei, doi părinți din Dorohoi. ...

Câte beri bea un bărbat pe zi! (Video)

astăzi, 07:15

- Câte sticle de bere bei pe zi? - Cam 8-10 sticle. - Eu nici apă n-aș putea să beau atâta! - Păi, apă nici eu n-aș putea!  

Calendar Ortodox, 2 octombrie 2026: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian; Sfânta Muceniţă Iustina fecioara

astăzi, 07:00

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era filosof şi vrăjitor cumplit în Antiohia Pisidiei, fiind în slujba păgâne...