Primari şi directori ai instituţiilor de cultură instruiţi în ceea ce priveşte fondurile europene

Reprezentanţi ai administraţiei publice locale din judeţul Botoşani şi de la instituţii de cultură au participat, joi, la Instituţia Prefectului la o întâlnire cu doi specialişti în fonduri europene din cadrul Ministerului Culturii.

Specialiştii de la Unitatea de Management al Proiectului – Punctul Europa pentru cetăţeni au prezentat informaţii utile tuturor celor care doresc să acceseze fonduri puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană pentru promovarea cetăţeniei europene active prin implicarea societăţii civile în construirea unei Europe unite. Se doreşte aprofundarea dialogului intercultural şi  a conceptelor precum toleranţa, solidaritatea, democraţia, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă.

“Sunt informaţii foarte interesante legate de Programul Europa pentru cetăţeni 2014-2020. Partenerul nostru în organizarea şi desfăşurarea evenimentului este Ministerul Culturii. Grupul ţintă pe care l-am avut în vedere este constituit din autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţul Botoşani, operatorii culturali din judeţ, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, organizaţiile patronale şi cele sindicale", a spus prefectul Costică Macaleţi.

Acţiunea de informare de joi este parte a planului de acţiuni al Instituţiei Prefectului pentru promovarea accesării fondurilor europene în anul 2015. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...