Primar din județul Botoșani, trimis în judecată de DNA! Ce acuzații îi aduc procurorii!
Stiri Botosani Wednesday, 23 December 2015 ActualitatePotrivit unui comunicat la procurorilor, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului Gaidur Ioan, primarul comunei Nicşeni, pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei".
La data de 14.05.2007, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007 pentru o suprafaţă agricolă de 289,02 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni care achitau o taxă de păşunare, încasând astfel în mod nelegal suma de 48.857,17 lei, se arată în rechizitoriul DNA.
La data de 15.05.2008 în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008 pentru o suprafaţă agricolă de 90,53 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv se este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni care achitau o taxă de păşunare, încasând astfel în mod nelegal suma de 20.267,37 lei.
La data de 15.05.2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Nicşeni reprezentat de Gaidur Ioan a formulat cerere de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2009 pentru o suprafaţă agricolă de 288,70 ha, declarând în mod neadevărat că instituţia publică locală utilizează terenul pentru care s-a făcut cererea, omiţând să menţioneze că terenul respectiv se este folosit de crescătorii de animale de pe raza comunei Nicşeni; cererea a fost respinsă, nefiind încasată suma solicitată, mai susțin procurorii.
Din prejudiciul total în sumă de 69.124,54 , a fost recuperată suma de 48.857,17 prin achitare de către Primăria comunei Nicşeni, iar pentru diferenţă, APIA Botoşani s-a constituit parte civilă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.76 secunde