Pricopie: Numărul disciplinelor la clasele a XI-a şi a XII-a va fi redus de la 14 la opt-nouă
Stiri Botosani Tuesday, 16 September 2014 Actualitate"Foarte mulţi profesori ne-au cerut, mai ales la liceu, ca atunci când vor fi aprobate noile programe-cadru, numărul de discipline să scadă spre opt-nouă, adică de la 14 materii. Trebuie să îi dai timp să se pregătească. Mergeţi pe pagina de internet a liceelor din străinătate şi veţi vedea că programa noastră este foarte încărcată", a spus Pricopie.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, anunţase această intenţie, pentru MEDIAFAX, încă de săptămâna trecută.
Pentru a reduce numărul de materii predate la clasele a XI-a şi a XII-a sunt necesari, în opinia lui, trei-patru ani.
"Aş vrea să reuşim să facem acest lucru ca în clasa a XI-a şi a XII-a elevii să ai aibă un număr mai mic de materii şi să opteze în funcţie de interesul lor pentru un domeniu sau altul. Este un proces complicat, pentru că asta înseamnă o reformă structurală a programelor şcolare, dar o vom face. Pentru un astfel demers, ai nevoie de trei-patru ani. (... ) Trebuie reaşezate disciplinele. În anul în care există examene importante, gradul de încărcare al elevului ar trebui să fie mai mic", a declarat, pentru MEDIAFAX, Pricopie, care a adăugat că "într-un stat normal, aşa se întâmplă".
Potrivit lui Pricopie, prin această măsură se va da posibilitatea elevilor să se concentreze, cu prioritate, pe materiile pentru examene. "Dacă la clasa a VIII-a, ai cărei elevi dau evaluarea, sunt două probe, trei cu cea pentru minorităţi, la bacalaureat numărul de probe este mult mai mare, pentru că avem şi probele eliminatorii", a mai spus Pricopie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.06 secunde