Pricopie: Nu putem condiţiona SIMULĂRILE de solicitări financiare; profesorii vor avea timp liber

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, sâmbătă, că profesorii implicaţi în simulările naţionale nu vor fi plătiţi, dar vor beneficia de timp liber.

"Eu nu cred că putem condiţiona un act didactic - simulările - de un anumit tip de solicitări de ordin financiar. Aceste simulări se cunosc de luni de zile, nu e ceva ce a fost introdus săptămâna trecută, am discutat inclusiv cu sindicatele şi am stabilit că persoanele implicate în aceste procese evident vor beneficia de timp liber, de recuperare. Nu s-a pus problema niciodată să discutăm despre o plată după sistemul examenelor naţionale", a declarat corespondentului MEDIAFAX ministrul Pricopie.

Întrebat în legătură cu boicotul anunţat vineri de FSLI la Vaslui, la simulările examenului de bacalaureat, care vor începe în 3 martie, Pricopie a spus că nu cunoaşte situaţia.

"Nu cunosc exact situaţia de la Vaslui, nu mi-a fost adusă la cunoştinţă. Ştiu că existau unele discuţii, dar nu o poziţie fermă. Nu am de la inspectorul general vreo informare potrivit căreia nu s-ar putea susţine simulările săptămâna viitoare prin neimplicarea cadrelor didactice, pentru că eu nu cred că este cazul", a afirmat Pricopie.
Remus Pricopie a adăugat că ministerul rămâne deschis "pe orice tip de subiect pe relaţia cu sindicatele".

"Repet, nu cred că este corect să condiţionăm derularea unui act didactic de o anumită solicitare financiară", a explicat el.

Întrebat dacă vor fi sancţionaţi profesorii care vor refuza să se prezinte la simulări, Pricopie a răspuns: "Nu iau în calcul aşa ceva".

 
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

astăzi, 21:05

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

astăzi, 20:20

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

astăzi, 20:17

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...