Preşedintelui CJ i se pregăteşte o plângere pentru abuz în serviciu!

Proiectul de hotărâre privind schimbarea celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean a fost încuiat într-un sertar de preşedintele Florin Ţurcanu, acuză secretarul executiv al PSD Botoşani, Gheorghe Vâzdoagă.

Social-democratul susţine că, dacă duminică, la şedinţa ordinară, şeful CJ nu va introduce acest proiect pe ordinea de zi, acesta va trebui să dea socoteală în faţa legii.

"La nivelul Consiliului Judeţean, în prezent are loc o încălcare grosolană atât a Legii 215, cât şi a regulamentului propriu de organizare şi funcţionare. Noi joi am avut şedinţa Comisiei juridice, care este singura comisie care dă avizul pentru proiectele de hotărâri privind schimbarea din funcţie a vicepreşedinţilor, şi am încercat să băgăm pe ordinea de zi, conform prevederilor legale, acest proiect de hotărâre. Din păcate, din informaţiile obţinute domnul Ţurcanu a încuiat proiectul nostru de hotărâre în sertar, a plecat în concediu şi acest proiect nu a mai putut parcurge fluxul normal al unui act legislativ", a declarat Gheorghe Vâzdoagă.

Acesta acuză şi lipsa de colaborare cu ceilalţi din Executivul Primăriei, spunând că vicepreşedintele Cristian Achiţei a părăsit biroul când s-a întrunit comisia juridică, Gheorghe Sorescu fiind plecat în delegaţie la Bucureşti.

"Ne-am consultat cu jurişti şi sunt constituite elementele de abuz în serviciu şi exercitare cu rea credinţă a atribuţiunilor de serviciu. Noi sperăm că până duminică acest proiect de hotărâre va apare pe ordinea de zi, dacă nu apare ne rezervăm dreptul să acţionăm pentru respectarea legii la nivelul Consiliului Judeţean", a mai afirmat Vâzdoagă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...